O bombă neexplodată a fost găsită în curtea unei grădinițe din Reșița

bomba la gradinita

O bombă neexplodată a fost găsită marți, 5 aprilie, în curtea unei grădinițe din Reșița. Unitatea este închisă pentru renovări.

O echipă pirotehnică a fost solicitată pentru a interveni în municipiul Reșița, în zona Moldova Nouă, în scopul unei misiuni de asanare de muniție rămasă neexplodată, au anunțat reprezentanții ISU Caraș-Severin, potrivit Antena 3.

Citește și: Trupul nensuflețit al unui bebeluș a fost găsit în zona unui cimitir din Sectorul 1 al Capitalei

Pirotehniștii au găsit la locul respectiv o bombă de aruncător artilerie, cu un calibru de 120 mm. Bomba a fost găsită de muncitorii care lucrau acolo.

Având în vedere faptul că, în această perioadă din an, sunt efectuate o serie de lucrări, săpături în domeniul construcțiilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic’ al județului Caraș-Severin atrage atenția asupra riscurilor care pot să apară în cazul descoperirii unor muniții sau elemente de muniție. Pentru a evita producerea unor evenimente cu urmări grave, persoanele care găsesc astfel de muniții sunt rugate să solicite sprijinul echipajelor specializate prin SNUAU 112 – au transmis pompierii.

Foto – Facebook ISU Caraș-Severin

Mai multe articole