Lucy Battle, o tânără de 20 de ani, din SUA, a stârnit un val de controverse în mediul online după ce și-a pus, din greșeală, fiul la vânzare pe internet, în locul unei canapele.
Lucy își cumpărase recent o canapea așa că a decis să o scoată la vânzare pe cea veche și a postat un anunț pe un grup de Facebook, dar accidental a pus o fotografie principală cu bebelușul ei, Oscar, în vârstă de șapte luni. În descrierea anunțului erau următoarele cuvinte – Trebuie să dispară azi!’
Am reuşit cumva să încarc fotografia greşită când le-am ales din albumul telefonului, iar cea principală era cea cu Oscar! Mi-am dat seama când toată lumea a început să-mi comenteze și să-mi trimită mesaje și atunci n-am mai putut să-o şterg.
Totuşi, planul meu a mers pentru că unul dintre mesaje venise de la cineva care era chiar interesat de canapea. În rest, majoritatea erau de la oameni care făceau glume legate de vânzarea copilului. Nu mă așteptam să se viralizeze așa!’, a povestit Lucy, potrivit The Mirror.
Citește și: Directoarea creșelor din Ploiești și câteva educatoare, acuzate că au furat mâncarea copiilor
Anunțul lui Lucy a adunat o mulțime de comentarii din partea internauților, unele mai amuzante ca altele.
Accepţi schimb cu un adolescent?’
Cum e când vine ora băiței?’
Cum se comportă cu alţi bebeluşi?’ – au scris internauții în dreptul anunțului bizar.
După ce a realizat ce a făcut, Lucy a ținut să explice că nu avea de gând să-și vândă copilul: Mulţumesc tuturor că ați fost drăguţi şi ați înţeles că a fost o greşeală reală. Evident că nu-mi doresc să-mi vând copilul!’
Foto – 123rf.com