(P) Cum ne responsabilizăm copiii cu ajutorul jucăriilor

Idei de cadouri utile pentru cei mici.

Nimeni nu se naște responsabil. Responsabilitatea se învață în timp, tocmai de aceea este foarte important ca de mici să fim educați în acest spirit. Exemplul personal este cel mai puternic în cazul relației părinte-copil. Conștiința personală a copilului se formează în timp, prin interacțiunea cu părinții, poate cea mai importantă, și prin interacțiunea cu ceilalți oameni și lucrurile din jur.

Jucăriile sunt un exemplu de lucruri care îi pot ajuta pe micuți să descopere lumea, care  contribuie la dezvoltarea lor și la învățare.

Se apropie perioada sărbătorilor și mulți dintre noi căutăm idei de cadouri pentru cei mici. Alegerea este cu atât mai grea în cazul copiilor mofturoși, care vor doar jucării scumpe și pe care apoi le strică ușor.  Putem face însă un mic exercițiu înainte de a ne apuca de căutat și cumpărat. Să ne gândim la cadouri care i-ar putea surprinde, dar prin care să și ajutăm la dezvoltarea lor.

Apelează la jucării amuzante și educative deopotrivă.

Fa-i celui mic cadou o jucărie pe care să fie tentat să o folosească mai mult de câteva ore, una amuzantă și educativă în același timp. O idee de un astfel de cadou ne aduc cei de la Hasbro- bebelușul Baby Alive Sweet Spoonfuls, sau Bebe Linguriță. Bebelușul jucărie poate fi hrănit, poate să bea apă și cere să îi fie schimbate scutecele. Copilul va avea la dispoziție mai multe accesorii, cum sunt scutecele, lingurița, hrana ce urmează să fie preparată, chiar și recipientele pentru prepararea mâncării.

O astfel de jucărie poate fi ideală pentru părinții care vor ca micuții lor să învețe despre importanța mesei și ora la care trebuie luată. Puteți să îl învățați pe copil ce înseamnă grija, că bebelușul trebuie să mănânce, să bea apă, să fie schimbat, că hrana trebuie preparată din timp. Colecția Baby Alive vine cu mai multe nuanțe de păr, culori ale pielii, astfel încât micuților să le fie mai ușor să se identifice cu jucăria.

Bilete cadou

Biletele cadou pot fi și ele o soluție. Îi puteți surprinde pe cei mici cu bilete la diverse concerte sau evenimente cu idolii lor. Puteți să le luați bilete de mers la teatru, film, muzeu ori la grădina zoologică. Sunt idei pentru ca micuțul să iasă, să facă mișcare și să socializeze.

Obiecte care stimulează creativitatea

Rechizite pe care să le folosească acasă – plastilină, creioane, acuarele, caiet de desen, cărți de colorat.

Copilul trebuie să înțeleagă modul în care acțiunile lui se reflectă asupra celorlalți, astfel încât în timp să își dezvolte simțul responsabilității. Tocmai de aceea este extrem de important ca de mic acest simț să fie sădit în copil. Jucăriile și poveștile ne pot ajuta ca acest mesaj să ajungă mai repede la copil.

Mai multe articole