Parfe din trei tipuri de ciocolată

Ingrediente pentru 8 porţii:

• 100 g ciocolată amăruie, cu 70% cacao
• 100 g ciocolată cu lapte
• 100 g ciocolată albă
• 9 ouă, separate albuşurile de gălbenuşuri
• 3 linguri zahăr tos

 

Pentru foiţele de ciocolată
• 40 g ciocolată amăruie
• 40 g ciocolată albă

 

 

 

Mod de preparare:

Rupe fiecare sortiment de ciocolată în bucăţi mici şi topeşte-le în boluri separate, la bain-marie. Tapetează o formă de chec de 1 litru cu folie alimentară.

Bate albuşurile spumă şi adaugă zahărul, continuând să baţi până când se topeşte.

Adaugă în fiecare bol câte 3 gălbenuşuri şi apoi combină fiecare bol cu câte o lingură mare de spumă de albuşuri. Amestecă şi apoi incorporează delicat şi restul de spumă, împărţit în mod egal.

Toarnă spuma de ciocolată amăruie în forma pregătită, nivelează suprafaţa şi toarnă spuma de ciocolată cu lapte într-un strat egal. Toarnă apoi spuma de ciocolată albă, nivelează suprafaţa, acoperă cu folie alimentară şi dă la congelator 4 ore sau peste noapte.

Adu vasul la temperatura ambiantă cu 5-10 minute înainte de a servi. Răstoarnă pe platoul de servit şi ornează cu foiţe de ciocolată.

Foiţe de ciocolată pentru ornat

Topeşte 40 g ciocolată amăruie şi 40 g ciocolată albă în două boluri mici, la bain-marie, şi toarnă pe tava de copt tapetată cu hartie de copt, într-o fâşie lată de 10 cm. Amestecă pentru a obţine linii marmorate şi lasă să se întărească. Taie triunghiuri isoscel şi apoi dă la frigider pentru a se întări complet.

Dacă dispui de timp suficient, toarnă pe hârtie mai întâi ciocolata amăruie şi lasă să se întărească, toarnă apoi ciocolata albă, pentru ca striurile să fie evidente.

 

 

Mai multe reţete pe avantaje.ro

 

Mai multe articole