Patinatoare de top în oraşul fără patinoar

 Investiția într-un campion, oricare ar fi domeniul de excelență în care performează, e uriașă. Iar greul îl duce familia.

Pentru multipla campioană națională și internațională Andreea Voicu, a zecea bursieră a Jurnalului de Fapte Bune, acest sezon e hotărâtor.

A fost o vreme când grijile financiare erau străine familiei Voicu. Fost sportiv de performanță la haltere, devenit apoi antreprenor, tatăl, Ion, conducea o firmă care le asigura un trai decent.

Atunci a început Andreea să cocheteze cu patinajul. Era înscrisă la balet de la 3 ani și probabil că ar fi rămas fidelă acestei pasiuni dacă Alexandru, fratele său cu șapte ani mai mare, nu s-ar fi apucat de hochei. Din mimetism, din admirație sau din senin, Andreea a decis că hocheiul, unul dintre cele mai violente sporturi, i s-ar potrivi.

Previzibil, părinții au fost nevoiți sa-i refuze această plăcere, ghidând-o spre un alt sport, tot pe gheață, dar mai potrivit staturii și grației ei. O alegere care le-a schimbat viața, prin reușitele Andreei, dar și una de nesfârșită disperare, din cauza obstacolelor bănești. Citeste mai multe pe Libertatea.ro

Mai multe articole