Pentru ca Tudor a implinit opt luni, ne-am gandit sa schimbam un pic perspectiva acestui material si sa ne mutam punctul de observatie undeva in spatele camerei de fotografiat.
Luna aceasta i-am cerut Alinei, fotograful nostru, sa scrie ea cum l-a vazut pe Tudor in tot acest rastimp…
Tudor este foarte curios la tot ce-l inconjoara. Desi este la Ana in brate iar ea sta cu spatele la obiectul sau persoana care ii starneste interesul, efectiv se catara ca o maimutica pe mamica lui, ca sa ajunga sa vada mai bine. Asa a facut si cu mine, azi, in timpul sedintei foto, ca sa vada mai bine aparatul foto.
| Buna, Tudor, numele meu e Alina si sunt alaturi de tine inca din prima luna de viata. De atunci vin in vizita la tine cam o data pe luna si iti fac fotografii pentru revista. Sincera sa fiu, iti dau dreptate sa nu ma recunosti. Si mie imi era greu la inceput sa mi te amintesc: cresteai atat de repede! In plus, ma simteam mereu stanjenita ca nu stiam prea multe despre ce te deranjeaza sau nu. Ma temeam sa nu te obosesc, sa nu aduc de afara microbi la tine in casa, sa nu te sperii… |
Cand l-am vazut prima data pe Tudor nu m-am repezit sa-l pup. I-am respectat nevoia de spatiu personal.
Am incercat sa ma pun in pielea lui si sa-mi imaginez amalgamul de senzatii pe care le are un nou-nascut in primele zile, dar mai ales incapacitatea de a-i transmite mamei lui prin viu grai ceea ce simte.
De cata intuitie trebuie sa fie in stare o mama pentru a deduce acele lucruri pe care nici o stiinta din lume nu le poate studia: tot ce simte un bebelus in primele lui zile de viata.
Ce ma fascineaza
Desi sunt obisnuita cu nou-nascutii, eu de fiecare data cand vad un bebelus ma simt fascinata.
Nu, nu la modul protector si matern, desi nu imi lipsesc aceste sentimente, ci mai degraba ca un observator obiectiv al acelui nou sufletel ivit pe lume.
Ma fascineaza si relatia dintre mama si bebelus, mediul lui familial si caminul acela in care a nimerit nou venitul pe lume: aici, in cuibul acesta, se dezvolta niste relatii mai presus de cuvinte sau gesturile firesti de zi cu zi pe care putini observatori ca mine au ocazia sa le perceapa si studieze.
La o prima vedere, cu Tudor, am sesizat mai intai doar cat de neajutorat e un bebelus sau cat de multe sacrificii trebuie sa faca mama, dandu-si programul de o viata total peste cap.
Toata viata din preajma unui bebelus se concentreaza pe programul de alimentatie sau de somn, pe diversificare, pe primul stranut sau pe vaccinurile care trebuie facute. Dar dincolo de ele?
Ana parea sa stie, dupa o simpla atingere, daca Tudor e obosit sau nu. Sau deducea dupa tonul plansului lui daca ii e foame ori daca il doare burtica… Relatia aceasta mama – nou-nascut m-a atras apoi cam la fiecare noua vizita la Tudor.
Luna de luna, povestile despre diversificare si program de somn imi treceau pe langa urechi, dar continuam sa vad cum evolueaza comunicarea aceea fara cuvinte intre Tudor si parintii lui, intre Tudor si strabunica, intre Tudor si alti vizitatori, intre Tudor si cei doi companioni patrupezi (Zuzi, siameza, si Porto, ciobanescul de Berna)…