Program pentru bebe

Spre deosebire de noi, adultii, care ne plictisim repede de programul repetitiv, copiilor le prieste rutina.

In primele luni de viata de la venirea pe lume a bebelusului, stabilirea unui program are beneficii si pentru parinti, care vor putea astfel sa aiba la dispozitie mai mult timp pentru odihna, dar mai ales pentru bebelus, care are nevoie de ordine pentru a face fata bombardamentului de informatii, senzatii, culori, sunete, mirosuri etc. din fiecare zi. Imediat dupa venirea acasa, stabilirea unor ore de masa, somn, plimbare, baie va fi de mare folos.

Intre adeptii alimentatiei la cerere si cei ai hranirii la ore fixe, la un interval de trei ore, exista inca discutii aprinse. Realitatea demonstreaza insa ca bebelusii isi stabilesc singuri un ritm de masa conform programului din trei in trei ore, poate si pentru ca acesta este intervalul necesar pentru digestie. De-abia dupa 4-5 luni, odata cu introducerea primelor alimente pentru diversificarea hranei, acest program de masa s-ar putea schimba, intervalul dintre mese crescand usor, iar masa de noapte disparand la un moment dat.

Plimbarile sunt si ele de nelipsit din programul bebelusului. Cel putin una de dimineata si o alta de dupa-amiaza. Dupa venirea pe lume si aducerea acasa, nou-nascutul va fi scos treptat afara, in prima zi doar 10-15 minute, in urmatoarea zi mai mult, pana se va ajunge la o ora si jumatate-doua de petrecere a timpului in aer liber, cand conditiile meteo o permit. Plimbarile sunt si prilej de odihna, dar, din nou, si de a invata, bebelusul observand lumea din jurul lui, copiii, culorile, copacii, animalele etc.

Ritualurile de seara – baita, masajul, povestea – sunt, poate, preferatele copilului. In timpul baii, toate tensiunile se risipesc, iar masajul relaxant facut de mami (miscarile nu trebuie sa fie foarte energice, pentru a nu agita copilul!) va induce un somn cu adevarat de bebelus… Dupa baita nu sunt recomandate reprize de joaca, ce-l vor agita pe bebe, ci este timpul potrivit pentru o poveste.

Fie ca o citesti dintr-o carte cu basme celebre, fie ca o inventezi ad-hoc, povestea de seara se „petrece la lumina mai scazuta, pe un ton linistit, reconfortant pentru copil. „Interpretarea anumitor personaje este recomandata doar pe timpul zilei, caci miscarile ample atrag aten­­­­­- tia copilului si-i cresc astepta­rile, iar in momentul in care veti stinge lumina, veti avea de-a
face cu episoade de plans dupa o poveste „activa.

Text: Arhiva Edipresse; Foto: HEPTA
 

Mai multe articole