Sex dupa nastere – legende si adevar

Dupa o noapte alba (din vina colicilor bebelusului, si nu a pasiunii arzatoare din patul conjugal) si o zi petrecuta alaptand, schimband scutece, linistind bebelusul, alaptand, schimband scutece s.a.m.d., cine mai are chef si mai e in stare de sex?

Psihologul Cristiana Haica iti da un sfat:Si la acest capitol, calitatea conteaza. Si dorinta de a avea o viata intima. Caci fara dorinta reala de a  sustine acest aspect extrem de important al vietii de cuplu, lucrurile
nu pot merge bine. Scuze si explicatii sunt foarte usor de gasit, dar,  daca vrei, poti…

Daca din punct de vedere medical totul este in regula si iti poti relua viata sexuala (ai permisiunea medicului, da?), sa ne ocupam putin de piticii care alearga in voie in mintea ta si nu dau semne sa faca vreo pauza (ca sa ai si tu timp macar cateva minute sa te apropii de partener, fara fel de fel de ganduri)…

Ca multe alte femei care au nascut, ai hotarat tu, in numele tuturor (si mai ales in numele partenerului), ca arati groaznic si, ca atare, nu mai esti deloc atragatoare pentru sot. Si ca nu cumva sa-l „obligi sa te atinga in „halul in care arati, eviti orice fel de apropiere. Cu aceste ganduri nebune in cap, nu faci altceva decat sa distrugi intimitatea si sa-ti indepartezi din ce in ce mai mult partenerul.

LEGENDA: arat groaznic, sunt atat de grasa, incat nu trebuie sa il mai las pe sotul meu sa ma atinga, va fi de-a dreptul dezgustat de mine.

Solutia

Simte-te bine in pielea ta, iubeste-ti corpul; tu esti tu, ai propriul metabolism, nu te mai compara cu prietene, rude sau, mai rau, cu vedete de la Hollywood. Sotul tau nu te iubeste doar pentru corp, ci pentru mult mai multe. Si, in plus, nici macar nu i-ai dat dreptul la o parere, ci ai hotarat tu si in numele lui.

Daca nu iti place ceea ce vezi in oglinda, ia masuri: cu permisiunea medicului, fa miscare (si nu neaparat pentru a slabi, ci pentru a capata incredere in tine, a te umple de energie si, de ce nu, pentru a te mentine in forma pentru sex).

LEGENDA: dupa ce am nascut, viata intima are de suferit, suntem mai preocupati de cresterea copilului decât de relatia noastra de cuplu.

Solutia

Viata intima trebuie sa devina, si ea, o prioritate (adaptata, bineinteles, situatiei actuale).

Iata ce spune psihologul Cristiana Haica: Chiar daca e greu de gasit timp si dispozitie intre alaptari, vase de spalat, hainute de calcat, sexul nu este un favor pe care i-l faceti partenerului de viata, ci, in primul rand, voua insiva, ca femei, iar in al doilea rand, relatiei de cuplu. Abia in ultimul rand partenerului. Asadar, deveniti creativi si profitati de somnul copilului si faceti un dus impreuna, lasati copilul la cineva de incredere pentru câteva ore intr-o seara, o data pe saptamâna, incercati sa nu luati copilul in patul conjugal si, daca se poate, nici in camera parintilor. Asta nu inseamna ca, de dragul mentinerii unei vieti sexuale active, ar trebui sa dati copilul bunicilor pana la varsta scolii. Copilul trebuie sa creasca lânga parintii sai, dar nu cu ei in pat, ca pretext pentru a evita viata intima.

 

Page: 1 2

Mai multe articole