Sfaturi de iarna

Se anunta o iarna grea, insa exista cateva trucuri de care poti sa tii seama daca vrei sa nu faci vizite dese la farmacie.

Invata sa previi
In primul rand, invata ca sa previi e mai important si mai usor decat sa tratezi. Asta se aplica in general, in materie de sanatate, dar cu atat mai mult in cazul copiilor, caci fiecare afectiune declanseaza la cei mici reactii in lant, mai ales in conditiile unei imunitati fragile.

Imbraca-l in straturi
Este recomandat sa ne imbracam copiii in straturi – nici prea gros, sa transpire, dar nici prea subtire, sa riscam o hipotermie.

Sunt de preferat materialele naturale, care sa respire si sa asigure un confort termic – pielea copiilor mici neavand „termostatul' atat de bine reglat ca cel al adultilor.

Igiena
E drept, frigul ingheata multi germeni, insa masurile de igiena trebuie sa ramana in vigoare chiar si cand crapa pietrele de ger.

Sa ne imprietenim copilul cu apa si sapunul – exista atat de multe variante si forme, incat e imposibil sa nu-l tenteze mica jucarie frumos mirositoare, care-l mai si fereste de microbi.

Mana la gura
Invata copilul de cand e mic sa puna mana la gura cand tuseste sau stranuta si sa se spele pe maini sau sa se dezinfecteze cu un servetel antibacterian dupa aceea.

Microbii ajung foarte repede de pe maini pe clantele usilor, periutele de dinti, telefoane si mancare, iar de aici la imbolnavire mai este doar jumatate de pas.

Nu uita ca iesirile in parc sunt obligatorii chiar si iarna, insa ai grija ca extremitatile – mainile, picioarele, capul – sunt primele care sufera consecintele expunerii indelungate la frig.

Imunitate crescuta
Fie ca este vorba despre vaccinarile obligatorii, fie ca ne referim la intarirea imunitatii cu ajutorul preparatelor specifice, care se pot administra copiilor, tine cont de faptul ca organismul unui copil are nevoie de ajutor pentru a lupta impotriva bolilor, chiar si in cazul in care cel mic nu are probleme majore de sanatate.

In sezonul rece, cu precadere, este bine sa le administram preventiv celor mici siropuri sau suplimente nutritive, in cure si doze stabilite cu acordul medicului, desigur.

Bolnavii stau acasa!
Multi parinti duc copilul la gradi sau scoala chiar atunci cand este evident ca cel mic e racit, gripat etc. Faptul ca nu au cu cine sa lase copilul nu reprezinta o justificare pentru a imbolnavi un colectiv intreg.

Text: arhiva Edipresse; Foto: Shutterstock.

Mai multe articole