Simptome frecvente în prima lună de sarcină

Primele săptămâni de sarcină pot fi cele mai sensibile, având în vedere schimbările prin care va trece organismul tău. Efectele se resimt atât fizic, dar și psihic, fiind necesară adaptarea la schimbare și, desigur, la tot ceea ce înseamnă noua viață care începe să se dezvolte. Cum spuneam, aceste transformări sunt adesea însoțite și de simptome care pot varia în intensitate și tip de la o femeie la alta. De altfel, înțelegerea simptomelor și stărilor timpurii este importantă, atât pentru a le recunoaște, cât și pentru a le gestiona într-un mod cât mai confortabil.

Primele săptămâni de sarcină pot fi cele mai sensibile, având în vedere schimbările prin care va trece organismul tău. Efectele se resimt atât fizic, dar și psihic, fiind necesară adaptarea la schimbare și, desigur, la tot ceea ce înseamnă noua viață care începe să se dezvolte. Cum spuneam, aceste transformări sunt adesea însoțite și de simptome care pot varia în intensitate și tip de la o femeie la alta. De altfel, înțelegerea simptomelor și stărilor timpurii este importantă, atât pentru a le recunoaște, cât și pentru a le gestiona într-un mod cât mai confortabil. Desigur, un consult medical este și el recomandat, ginecologul fiind cel care poate explica și ceea ce urmează să se întâmple și îți poate recomanda sfaturi personalizate în funcție de starea de sănătate și de spirit.

Iată, pe scurt, care sunt cel mai des întâlnite simptome ale unei sarcini în chiar primele săptămâni de la concepție.

Grețuri și vărsături

Unul dintre cele mai cunoscute simptome ale sarcinii timpurii este greața, care poate apărea în orice moment al zilei, nu doar dimineața. Grețurile sunt cauzate de creșterea nivelului de hormoni, în special al hCG (gonadotropina corionică umană).

Pentru a rezista mai bine în fața stărilor neplăcute, este recomandat să mănânci mese mici și dese, să eviți alimentele grase și să consumi ghimbir, care poate ajuta la calmarea stărilor de greață sau disconfort gastric. De asemenea, este util să ai o gustare simplă la îndemână pentru a o consuma imediat după ce te-ai trezit dimineața – această masă va normaliza acidul gastric înainte să te ridici din pat.

Oboseală persistentă

Oboseala este un alt simptom comun în prima lună de sarcină, fiind adesea rezultatul schimbărilor hormonale și al faptului că organismul lucrează din greu pentru a susține dezvoltarea embrionului. Nivelul de progesteron crește considerabil, ceea ce poate induce o senzație de somnolență și epuizare.

Este important să îți asculți corpul în această perioadă și să îți oferi mai mult timp de odihnă. Dacă este posibil, încearcă să dormi mai mult noaptea și să faci pauze de odihnă pe parcursul zilei. O dietă echilibrată, bogată în fier și proteine, poate ajuta la combaterea oboselii, la fel ca hidratarea corespunzătoare pe toată durata zilei.

Sâni sensibili

Modificările hormonale din primele săptămâni de sarcină pot crește sensibilitatea sânilor și pot cauza umflarea acestora. Această sensibilitate este adesea unul dintre primele semne de sarcină și poate fi inconfortabilă pe parcursul zilei, în desfășurarea activităților uzuale.

Pentru a reduce disconfortul, poți purta o bustieră confortabilă, chiar și pe timpul nopții, dacă este necesar. De asemenea, este bine să se evite contactul direct cu țesături dure sau iritante care ar putea agrava disconfortul.

Schimbări de dispoziție

Schimbările hormonale rapide pot afecta și starea de spirit, determinând o fluctuație a emoțiilor. Este posibil să te simți mai sensibilă sau să treci rapid de la bucurie la tristețe. Aceste schimbări emoționale sunt complet normale în timpul primelor săptămâni de sarcină.

Pentru a face față mai bine schimbărilor de stare, este important să ai suportul partenerului și al familiei. În plus, poți practica activități relaxante, precum yoga, meditația sau cititul în vederea menținerii echilibrului emoțional.

Nevoia frecventă de a urina

Pe măsură ce uterul începe să crească, chiar și ușor, acesta poate pune presiune pe vezica urinară, ceea ce duce la senzația frecventă de urinare. Deși acest simptom poate fi uneori incomod, este important să nu reduci consumul de lichide, deoarece hidratarea este importantă atât pentru tine, cât și pentru bebeluș.

Poți încerca să reduci consumul de lichide înainte de culcare pentru a diminua vizitele nocturne la baie, dar asigură-te că bei suficiente lichide în timpul zilei.

Dureri de cap și amețeli

Durerile de cap și amețelile sunt frecvente în prima lună de sarcină și pot fi cauzate de modificările hormonale și de tensiunea arterială scăzută. Este important să te odihnești suficient și să eviți factorii declanșatori, cum ar fi stresul sau deshidratarea.

Dacă ai amețeli, încearcă să te așezi sau să te întinzi până când senzația trece. Mesele mici și regulate, bogate în proteine și carbohidrați, pot ajuta la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge și la prevenirea senzațiilor de instabilitate.

După cum vezi, simptomele din prima lună de sarcină pot varia de la o persoană la alta și pot fi, de asemenea, mai mult sau mai puțin incomode. Este important să înțelegi că fiecare stare prin care treci este normală și face parte din procesul natural prin care trece corpul tău. Nu uita că odată cu schimbările hormonale și fizice prin care organismul tău trece va fi nevoie să îți adaptezi stilul de viață pentru a gestiona mai ușor fiecare simptom neplăcut care ar putea să apară. Desigur, mergi periodic la medic și ascultă de toate sfaturile și recomandările pe care le primești din partea specialistului.

Sursă foto: Unsplash

Mai multe articole