Stresul la copii se manifesta diferit fata de adult. Si nu toti copiii se manifesta la fel. De aceea, orice modificare de comportament, de afect este bine sa fie luata in seama si „verificata' cu un psiholog.
Sara este o fetita foarte bine dezvoltata din punct de vedere psihomotor, are 3 ani si merge deja la gradinita. Ea era adusa la gradinita de bunicul din partea mamei, rareori de bunica fetitei.
Parintii erau mult prea ocupati ca sa ajunga sa o duca sau sa o ia. Dupa primul semestru, Sara a inceput sa vomite dimineata, inainte de a merge la gradinita, si sa nu mai vrea sa mearga, pretextand ca Doamna este rea, o cearta, tipa la ea.
Bunicul a reclamat la gradinita situatia, dar cadrul didactic a fost mai mult decat uimit de acuzatii deoarece nu se intamplase niciodata acest lucru si avea o relatie foarte afectuoasa cu fetita, care, de altfel, daca era adusa totusi la gradi, statea si participa cu placere la activitati.
In a doua jumatate a lunii februarie, cand au inceput pregatirile pentru serbarea de 8 martie, Sara a dezvoltat si mai mult simptomele. Cand repetau cantecele in care era vorba despre dragostea pentru mama, de bratele ei iubitoare, de grija acesteia pentru puiul ei, Sara acuza dureri de burta, de urechi, stare de voma, dureri de cap sau plangea fara a da vreo explicatie.
A ramas acasa cateva zile la initiativa familiei si recomandarea medicului de familie, care a suspectat-o de viroza digestiva. Revenind in colectivitate, simptomele au reinceput. Evident, familia (bunicii) a considerat ca este cu siguranta o problema legata de colectivitate – fie copilul este stresat, suprasolicitat, fie cineva se poarta urat cu ea, desi declaratiile fetitei erau contradictorii.
La desen, activitati practice desena dezordonat, refuza sa coloreze, strica orice fisa de colorat, mai ales daca i se spunea ca este un cadou pentru mamicile copiilor.
Copilul refuza sa mai participe la repetitiile pentru serbare, statea deoparte si se juca cu o jucarie pe care o legana obsesiv, iar daca era intrebata de ce plange, spunea pentru ca ea nu stie cantece si poezii. La serbare au venit bunicii.
Dupa ce a trecut ziua de 8 martie si copiii au fost intrebati cum au petrecut acasa Ziua Femeii, Sara a spus ca parintii ei sunt rai si nu a petrecut deloc, dar nu a mai vomitat. Situatia familiala a copilului – bunicul este extrem de restrictiv, dur, perfectionist. Bunica – supusa, tacuta – accepta cu resemnare autoritatea sotului ei.
Mama copilului – o persoana de succes, obsedata de cariera, agresiva cu sotul si extrem de rezervata in contactul afectiv cu familia si in special cu copilul pe care nu l-a dorit in mod special.
Parintii copilului se cearta foarte frecvent, manifestand un comportament agresiv verbal si fizic. Sara manifesta astfel o reactie anxioasa, efect al angoasei traite si al respingerii pe care o resimte din partea mamei.
Nu se poate sti care copil are o vulnerabilitate crescuta si care nu, asadar orice modificare in comportament trebuie sa fie evaluata.
Cum sa rezistam in fata factorilor de risc
Unii copii sunt mai vulnerabili fata de intruziunile sau greselile inevitabile ale exteriorului, vulnerabilitatea manifestandu-se prin incapacitatea de a rezista la constrangeri.
Factorii de risc pentru o reactivitate crescuta la stres sunt: prematuritatea, suferinta neonatala, gemelaritatea, patologia somatica precoce, separarile precoce, o boala somatica cronica, separarea parintilor, neintelegerile din familie, alcoolismul parintilor sau a altor adulti cu care locuieste copilul, boala cronica a unui parinte, cuplul incomplet, decesul unuia dintre parinti, nasterea unui frate mai mic, insuficienta socio-economica.
Acesti factori de risc au fost studiati retrospectiv – prospectiv nu se poate prezice ca existenta unuia sau mai multor astfel de factori duce cu certitudine la amenintarea dezvoltarii normale a copilului.
De aceea, este bine ca acolo unde exista factori de risc sa se intervina prin cresterea capacitatii copilului de a face fata evenimentelor stresante si evitarea comportamentelor hiperprotectoare din partea adultilor care se ocupa de copil.
Posibile simptome
In lipsa oricarui diagnostic medical care sa justifice urmatoarele simptome, acestea ar trebui sa ne indrepte spre psiholog:
- varsaturi repetate, in special dimineata sau in timpul unor conflicte intrafamiliale;
- tulburari de somn sau dificultati de adormire sau modificari ale ritualului de adormire (plans, agitatie etc.), cosmaruri intense;
- dificultati de concentrare;
- reactii de alarma exagerate la zgomote, la surpriza (ceea ce se intampla brusc, neasteptat);
- iritabilitate crescuta, accese coleroase (crize de tantrum), agresivitate crescuta;
- sindromul de repetitie – jocuri repetitive, in special cele in care o parte a traumei/stresului este pusa in scena (jocuri cu masinute care fac accident, papusi care sunt agresate etc.), desene in care revine aceeasi tema intr-o maniera repetitiva, reactii inadecvate, exagerate prin intensitatea lor cu ocazia unei povesti sau istorisiri imaginare (la gradinita sau acasa).
Text: Cristiana Haica; Foto: Shutterstock.