Multi parinti ma intreaba daca aceste obiect, care sunt din ce in ce mai diverse si mai moderne au un rol important in dezvoltarea copilului, daca il ajuta sau contribuie la deprinderea precoce a unor abilitati legate de crestere si autonomie.
Adica, ele sunt cele care fac trecerea de la o etapa la alta, se constituie intr-un sprijin pentru copil in incercarea lui de a se separa si de a deveni autonom.
Prezenta sau absenta lor din viata copilului nu reprezinta un factor esential in dezvoltarea lui, ci depinde de nevoia pe care copilul o are de a se raporta la ele.
Cu alte cuvinte, aparitia lor va fi determinata de nevoia copilului si nu de precepte teoretice sau prejudecati.
O intrebare pe care o primesc adesea este legata de varsta. Cand? Varsta cronologica este destul de relativa in relatie cu dezvoltarea fizica si psihologica.
Exista scale de dezvoltare si avem asteptari de la copil sa ramana si chiar sa depaseasca parametrii varstei sale, dar in realitate schimbarile si nivelul achizitiilor depind de ritmul fiecarui copil in parte.
Adeseori parintii iau ca etalon alti copii de aceeasi varsta si sunt dezamagiti ca deja merg, vorbesc, fac la olita etc in timp ce copilul lor inca nu face aceste lucruri.
Este important sa intelegem ritmul de crestere al copilului si nevoile sale si sa raspundem acestor nevoi satisfacator.
Va invit in randurile de mai jos sa ne aplecam impreuna asupra rolului acestor obiecte de mediere in dezvoltare in functie de nevoia carora ele corespund si de etapa in care apar.
Suzeta – poate aparea in viata copilului destul de timpuriu, inca din primele saptamani si unii copii tind sa o pastreze si la 2 ani. Sunt destul de controversate discutiile cu privire la utilitatea folosirii suzetei si a momentului retragerii ei.
Insa, dincolo de alegerea fiecarei mame de a da sau nu suzeta copilului, sa ne intrebam care este motivul pentru care apare suzeta.
La ce ne trebuie? Si nu folosesc intamplator pluralul pentru ca este o nevoie atat a copilului, cat si mamei.
Din punct de vedere psihologic, suzeta este un substitut al sanului, cel care stabileste legatura fuzionala extrem de intensa cu mama.
Sanul este cel care hraneste, cel care calmeaza, cel care comunica, legatura copilului cu lumea din jurul lui si prima lui relatie cu un obiect din aceasta lume.
Adesea, despartirea de san este traita ca o angoasa, ca o spaima ca nu va mai fi regasit niciodata, iar manifestarile acestei angoase determina plans si o stare acuta de neliniste a copilului care nu poate adormi.
Suzeta este menita sa tina locul acestui san care linisteste, adica mamei, sa usureze aceasta separare care se produce mereu si genereaza frustrare, insa o frustrare necesara in dezvoltarea lui.
Iata deci, un mediator intre mama si copilul ei, un obiect care ii tine locul cat ea lipseste. Este o nevoie atat a copilului de a se simti in siguranta si aproape de sanul mamei sale, cat si a mamei de a linisti copilul. Pentru ca separarea este traita la fel de ambele parti.
O mama nelinistita, speriata, trista nu poate umple absenta sa si atunci este nevoie de un obiect concret, in cazul nostru suzeta. O mama linistita, continatoare, tandra poate umple absenta sa si copilul nu va mai avea nevoie de suzeta.
Legatura dintre cei doi este cea care poarta toate aceste trairi si hraneste bebelusul nu doar cu lapte. Suzeta poate disparea oricand din viata copilului pentru ca nu are un rol esential la modul concret, insa este nevoia ca mama sa poata renunta la acest ajutor’ si sa preia intrutotul nevoile copilului.
Page: 1 2