Fara a pretinde ca ofera solutii la probleme, stiinta a reusit, totusi, sa faca ceva pentru noi. Savantii sunt acum in stare sa ne poarte in lumea misterioasa a uterului si sa ne arate, pas cu pas, intr-un film adevarat, cum isi incepe fiinta umana viata.
…si miracolul stiintei
O noua tehnologie, pusa la punct de doi medici de la spitalul Kings College, din Londra, permite realizarea unor filme intregi cu bebelusii din pantece. Pentru aceasta, se foloseste scanarea cu ultrasunete. Numita tehnologia 4-D, ea adauga elementul timp la imaginile tridimensionale ce puteau fi obtinute pana acum cu ajutorul ultrasunetelor.
Iar 4-D este preferata de medici pentru ca este o metoda mai putin invaziva decat strecurarea unei camere de filmat miniaturale in pantecele mamei.
Si va asigur ca, dincolo de satisfacerea curiozitatii sau orgoliului unora, este cu adevarat nevoie ca medicii sa vada ce se petrece acolo, inauntru. Pentru ca exista, uneori, copii care mor la nastere din cauza unor malformatii. Si pentru ca, de cele mai multe ori, daca sunt operati direct in uter, copiii au toate sansele sa supravietuiasca si sa arate normal…
Miracolului vietii i se adauga, asadar, un alt fel de miracol: cel al mintii umane, care reuseste sa doboare orice fel de bariere. E, cumva, paradoxal: sa salvezi viata unei persoane care inca nu s-a nascut… Medicii Kypros Nicolaides si Stuart Campbell au ajuns sa faca una ca asta.
Nici in casuta din pantecele mamei nu mai ai liniste! Ochiul „Big Brother al doctorilor a fost inventat. Scanarile 4-D, cea mai noua inventie a ginecologilor, le permit oamenilor sa vada filme intregi cu mine. Ei zic ca eu sunt un adevarat miracol. Tot ce e posibil!
Ura! M-am imbarcat, cum s-ar spune. Am plecat in calatorie prin tunelul asta imens. Ma bate gandul ca acesta este Tubul Falopian (bine, oamenii de afara nu-i spun numele cu majuscule, dar mie mi se pare atat de mare in raport cu mine, incat nu ma pot abtine sa nu-l „topologizez. Si de altfel, ei ii spun trompa).
Dar s-o iau cu inceputul: acum vreo trei saptamani eram doar un fel de scanteie. Nu, nici ovul, nici spermatozoid, sa nu ma intrebati una ca asta pentru ca nu vreau sa ii supar nici pe mama, nici pe tata. Ideea este ca nici eu nu stiam daca voi trai sau nu, cica aveam sanse fifty-fifty sa ajung la onorabila varsta de trei saptamani!
Ei bine, se vede treaba ca am avut noroc – am supravietuit riscurilor naturale, am implinit azi dimineata 21 de zile (deja ma simt major) si am ajuns la vreo trei milimetri in inaltime. Drept pentru care mi-am facut curaj si am pornit, ca un brav marinar, prin universul acesta lichid. O fi un ocean? Oricum, plutesc destul de lejer, pentru ca arat mai degraba ca un pestisor. Sunt moale, alunecos si… cam transparent. Atat de transparent incat, la o privire mai atenta, ai putea zari tubul nervos. Care se intinde din cap pana in picioare.
Ei, da, am zis CAP. Tu nu stii ca locul unde exista creierul se numeste cap? Da, da, a inceput deja sa mi se formeze creierul. Si nu mai zambi asa! E si logic – cum as fi putut tine un jurnal, daca n-as fi avut un creier, cu care sa-mi dau seama ca exist? OK, hai sa lasam acum metafizica, am treburi mai importante: ma grabesc sa ajung in Uter.
Page: 1 2