Tartă cu ciocolată, fără coacere

O tartă cu ciocolată, cremoasă şi delicioasă, fără făină şi fără lapte. Iată cum se prepară.

 

Ingrediente

Pentru crusta de nucă de cocos:

• 2 căni nucă de cocos neîndulcită mărunţită (fulgi de nucă de cocos)

• ¼ cană miere

• 1 lingură ulei de nucă de cocos

• un vârf de cuţit de sare

 

Pentru spuma de ciocolată:

• 2 avocado decojite, fără sâmbure

• ½ cană miere

• ½ cană pudră de cacao

• 1 lingură extract de vanilie

• 2 linguri ulei de nucă de cocos

• 1 cutie lapte de cocos pentru frişcă, ţinut la frigider cu cel puţin o zi înainte de prepararea tartei

 

Pentru topping

• ¼ cană sirop de arţar

• 2 linguri pudră de cacao

 

Mod de preparare:

Pune toate ingredientele pentru crustă în robotul de bucătărie şi ametescă până începe să se formeze un aluat. Presează aluatul într-o tavă îmbrăcată cu hârtie de copt.

Spală vasul de la robotul de bucătărie şi montează-l din nou, curat. Pune în el toate ingredientele pentru spuma de ciocolată şi amestecă până obţii o compoziţie omogenă. După ce este gata, pune deoparte.

Scoate cutia de lapte de cocos din frigider – vei obeserva că deasupra s-a adunat  un fel de unt de cocos cu o consistenţă groasă, chiar tare, iar sub el vei găsi apă de cocos. Pentru frişcă, trebuie să foloseşti doar untul (partea solidă), pe care o baţi cu mixerul  aproximativ 10 minute, până devine spumoasă, aerisită.

Amestecă încet spuma de ciocolată cu frişca, apoi toarnă amestecul peste crustă.

Pentru topping: amestecă siropul de arţar cu pudra de cacao până se omogenizează. Dacă îţi place cu topping mai mult, dublează contităţile. Toarnă topping deasupra şi joacă-te cu o furculiţă sau un cuţit pentru a forma un model. Lasă-ţi imaginaţia să se joace.

Acoperă tava şi ţine tarta cu ciocolată la frigider pentru cel puţin 3-4 ore.

 

 

Sursa: empoweredsustenance.com

Mai multe articole