Am citit de curand un articol despre societatea de consum in care traim, articol ce aducea in prim plan multiplele feluri in care suntem bombardati de informatii care imping la consum si felul in care sunt create nevoi in sectoarele care sunt profitabile.
Parcurgand cu interes articolul am ajuns la o afirmatie care mi s-a parut foarte adevarata si care m-a determinat sa scriu pe aceasta tema: Cand omul striga: Vreau!’, de fapt, altcineva ii sopteste Trebuie!’.
Pe parcursul anilor de practica in cabinet, am ajuns la concluzia ca foarte multi dintre clientii mei, precum si un numar mare de cunostinte, inclusiv eu il foloseam excesiv pe trebuie’ in exprimarea directa, dar si in dialogul interior fata de sine.
Desi literatura de specialitate indica in mod clar apartenenta lui trebuie’ la distorsiunile cognitive (care nu sunt altceva decat ganduri negative care au la baza erori de logica) si desi lucram cu clientii mei pe schimbarea lui, mi-a fost dificil sa vad o buna perioada de timp toate costurile pe care le implica folosirea in exces a acestui cuvant.
Motivul pentru care este foarte important sa-l folosim cat mai putin pe „trebuie' este ca atat copiii cat si adultii il percep in diferite situatii ca pe o corvoada, ca pe o presiune, venita cumva de la o instanta suprema care ne transmite „ce trebuie si ce nu trebuie sa facem'.
Deseori aud persoane adulte care zic „trebuie sa fac piata, trebuie sa fac curatenie, trebuie sa fac mancare, trebuie sa ma vad cu prietenul meu'. Dar oare chiar trebuie sa facem toate lucrurile astea?
Mintea inregistreaza aparitia mai multor actiuni care incep cu „trebuie' ca pe o aglomerare sau ca pe o supraaglomerare in functie de numarul de actiuni pe care persoana trebuie’ sa le indeplineasca. Atunci apare si oboseala psihica si senzatia persoanei ca are o multime de lucruri pe care este cumva obligat sa le faca, in detrimentul a ceea ce simte.
Adevarul este ca daca incercam sa il inlocuim pe trebuie’ cu alternative „e nevoie sa fac piata pentru ca nu mai am cele necesare, e important sa fac curat pentru ca arata dezastruos casa, am nevoie sa fac de mancare pentru ca nu am ce manca la cina, vreau sa ma vad cu prietenul meu pentru a iesi in oras', ajungem sa intelegem ca, de fapt, lucrurile pe care le avem de facut, le facem in beneficiul nostru.
Intelegand toate motivele care stau la baza actiunilor noastre, intelegem uneori ca este posibil sa si renuntam la unele dintre ele sau sa le amanam pe altele pentru atunci cand avem putere sau chef sa le facem.
In cazul copiilor, lucrurile nu stau cu mult mai diferit decat in cazul adultilor, doar ca ei preiau ceea ce trebuie sau nu sa faca’ fara a intelege si motivatia sau sensul lucrurilor pe care le fac. De aceea este indicat sa explicam copilului motivul pentru care ii cerem sa faca un lucru si de ce este necesar sa faca ceva acum si nu mai tarziu.
La copiii care prezinta un comportament opozitionist sau un deficit de atentie cu hiperactivitate, acest trebuie’ venit din partea adultului, invita cu usurinta la sfidarea persoanei care cere. In astfel de cazuri, parintii pot opta atat pentru inlocuirea lui trebuie’ cu alternative benefice ( de exemplu: e necesar, e important, e nevoie, imi doresc, vreau sa) insotite de motivul pentru care este formulata cererea, dar si pentru stabilirea unor reguli de urmat in cadrul familiei.
Trebuie’ folosit foarte des poate duce la aparitia sau poate intretine perfectionismul si totodata teama de esec – fiind un imperativ categoric: „nu trebuie sa am nicio greseala in tema pentru acasa'- iar atunci cand apare greseala, copilul se obisnuieste sa rupa foaia. Este un factor care mentine stima de sine scazuta: Trebuie sa fiu intotdeauna apreciat de cei din jur, altfel nu valorez nimic’.
Cand adultul opteaza pentru a-i spune copilului ce trebuie sau nu sa faca il priveaza de posibilitatea de a alege, de a intelege care este motivul actiunii si care este actiunea potrivita sau nepotrivita pentru el – il priveaza de o dezvoltare armonioasa a gandirii independente – obisnuindu-l sa astepte de la ceilalti indicatii cu privire la ce sa faca, ceea ce poate duce si la structurarea unei personalitati de tip dependent.
In concluzie, utilizarea in exces a lui trebuie’ reprezinta un factor stresor atat pentru adulti, cat si pentru copii, care are multiple costuri atat in ceea ce priveste o dezvoltare armonioasa, cat si in mentinerea unei stari de bine.
Dificultatea care poate aparea in schimbarea folosirii acestui cuvant vine din obisnuinta creata pe parcursul timpului, iar capacitatea de constientizare poate fi un proces anevoios in prima faza, constand in sporirea atentiei cu privire la exprimarea verbala, dar si la dialogul interior.
In cadrul terapiei, atat cu copiii cat si cu adultii, imi indemn clientii sa-si adreseze un sir de intrebari in momentul in care observa utilizarea lui trebuie’: Chiar trebuie sa fac asta, acum?,
Am nevoie ?, Pentru ce este necesar?, Imi doresc sa fac altceva in acest moment?’ si sa-l schimbe pe cat posibil cu alternative benefice.
Multi dintre clientii mei au revenit in terapie cu feedback-uri pozitive care indicau, in urma schimbarii lui trebuie’ cu alternative benefice, o scadere a presiunii psihice, a nivelului de stres si o abordare mai flexibila a lucrurilor si situatiilor.
Din punctul meu de vedere mentinerea unei abordari flexibile a situatiilor de viata indiferent de plan, este utila si necesara pentru mentinerea unei stari de bine, acest lucru neputand coexista cu prezenta lui trebuie’ in viata noastra.
Diana Dinca
Psiholog clinician / Psihoterapeut
www.selfcarecenter.ro