Viața de părinte poate fi destul de dificilă, dar în ziua de azi există, din fericire, extrem de multe accesorii dedicate celor mici care îi ajută pe părinți și le ușurează treaba. De la obiecte pentru alăptare până la camere de supraveghere, cărucioare multifuncționale, toate acestea fac parte din viața unor proaspeți părinți care vor să îi ofere noului copil tot ce e mai bun și vor să aibă și o „mână’ de ajutor suplimentară în procesul de creștere al celui mic. În continuare am realizat o listă cu 3 idei de accesorii pentru bebeluși care le simplifică viața părinților și de care s-ar putea să ai și tu nevoie dacă aștepți un prichindel în următoarea perioadă.
Iată care sunt TOP 3 accesorii pentru copii care le fac viața mai ușoară părinților:
Balansoarul
O idee bună de adăugat pe lista de necesare dacă vei de deveni părinte în următoarea perioadă este un balansoar pentru copii. Atunci când cei mici sunt încă la stadiul de bebeluș și nici măcar nu reușesc să facă câțiva pași, au nevoie de supraveghere constantă, de aceea poate fi dificil să mai faci și alte treburi casnice ori să îți rezolvi din lucrurile urgente. Dar, cu ajutorul unui balansoar pentru copii, cum sunt cele de la BabyMatters.ro, poți rezolva această problemă. În funcție de modelul ales și de preferințele bebelușului tău, s-ar putea să fie una dintre cele mai bune investiții pentru acele momente când vrei să ai puțină mobilitate în propria casă, dar să îl poți supraveghea și pe cel mic.
Camera de supraveghere cu white noise
Dacă îți dorești ca cel mic să doarmă în camera lui, o cameră de supraveghere s-ar putea dovedi foarte utilă. Iar una dotată și cu difuzor pentru white noise îl va ajuta pe cel mic să adoarmă mai ușor și să menții somnul pentru oricât este necesar. Camera este utilă și pentru momentele în care cel mic va crește și vrei să îl supraveghezi de la distanță pentru a te asigura că este în siguranță și nu riscă să se lovească în momentele în care stă singur câteva momente.
Cărucior multifuncțional
Un cărucior multifuncționala poate fi util tocmai pentru că te va salva de la achiziționarea mai multor piese. În funcție de modelul ales poți să ai un accesoriu de tip 2 în 1 – cărucior + scoică pentru mașină sau landou. De asemenea, există și modele de cărucioare care se strâng, astfel vei putea să îl iei cu ușurință în bagaj în momentele în care călătorești. Acest model de cărucior extensibil este recomandat în special persoanelor care au un stil de viață activ și vor să călătorească alături de cel mic, fiind extrem de ușor de depozitat în bagaj.
Așadar, acestea au fost cele trei idei de accesorii utile pentru proaspeții părinți în primi ai de viață ai celui mic. Există o mulțime de alte lucruri care s-ar putea să intre în trusa ta de părinte, însă depinde foarte mult de nevoile celui mic, nu există ceva standard care să funcționeze 100% pentru orice.
Sursă foto: unsplash.com