Top pericole de vară pentru copii

Vacanța de vară este intervalul în care au loc cele mai multe accidentări. Copiii sunt mai mult pe afară, părinții se relaxează mai tare și situațiile periculoase se creează. Uite câteva pericole de vară pentru copii, de care tu să-l ferești pe cel mic.

 

Accidente în parc

Chiar în condițiile în care cele mai multe dintre parcuri sunt ‘pavate’ cu cauciuc, care diminuează șocul unei căderi, iar leagănele sunt în marea majoritate din plastic, accidentele din parc tot sunt periculoase. Ca regulă generală, un copil prescolar nu trebuie să se afle vreodată la o distanță mai mare de 120 cm de la sol.  Chiar dacă tu ești mândră că cel mic se joacă în spațiul pentru copii mari și face o mulțime de progrese față de alții de vârsta lui, el nu este în siguranță într-un spație de joacă pentru juniori.

Deshidratare

Copiii sub 4 ani se deshidratează extrem de repede, după puțin timp de stat sub razele soarelui. Iar pericolul este cu atât mai mare cu cât fie încă nu știu să vorbească, fie nu pot identifica ce îi deranjează, să îți spună. Dacă îl vezi dezorientat, dacă își duce mâna la cap, dacă pare obosit sau vomită – acestea sunt simptome de deshidratare. Nu aștepta să îți cear el apă, dă-i să bea la intervale regulate.

Toxiinfecții alimentare

Bacteriile se dezvoltă rapid în mâncărurile lăsate în căldură. Dacă mergeți în parc și vrei să iei o gustare, pune-o la rece și chiar și așa nu o lăsa mai mult de o oră înainte de servire. Ai grijă să vă spalați pe mâni și tu și cel mic înainte de a manevra mâncarea și mai ales, nu mâncați ‘de pe drum’ – nu știi cât de respectate sunt condițiile de igienă la covrigăria din parc.

La țară

Foarte mulți pitici merg în vacanță la bunici – dar curtea de la țară este plină de o mulțime de pericole – de la coase sau mașini de tuns iarba la fântâni sau râul din apropierea casei sau plante otrăvitoare pe care cel mic le gustă fără să bănuiască pericolul. Niciodată copilul mic nu trebuie lăsat nesupravegheat, căci, mânat de curiozitatea de a descoperi un nou univers, se poate accidenta ușor.

 

Pe drum

Când mergeți la drum în vacanță, sau în weekend, niciodată nu lăsați copilul în mașină, nesupravegheat. Într-o zi cu temperatură de 30 de grade, temepratura dintr-o mașină poate ajunge la 70 de grade în doar câteva minute, atunci când stă sub razele soarelui. Chiar și o oprire de 3 minute la o benzinărie poate fi periculoasă pentru copilul lăsat singur în mașină, chiar cu geamurile deschise.

 

Atenție la apă

Mini-piscinele gonflabile sunt la fel de periculoase pentru un copil mic precum o piscină mare sau chiar marea. Un bebeluș se poate îneca în doar câțiva centrimentri de apă sau poate aluneca pe suprafața lucioasă a plasticului și se poate lovi la cap. Nu lăsa niciodată bebelușul sau copilul mic să se bălăcească singur în piscina gonflabilă.

Dacă mergeți într-un parc acvativ, nu vă dați cu copiii pe tobogane – foarte multe accidente se petrec așa – greutatea adultului vine peste copilul care nu știe cum să ‘cadă’ în siguranță și părintele îl poate răni fără voie, dar grav, pe cel mic.

 

foto Shutterstock

 

Mai multe articole