Trăim împreună, locuim separat – modelul Living Apart Together devine fenomen

În ultimii 10 ani, numărul celor care sunt împreună, dar trăiesc separat s-a dublat, arată studii recente. În Marea Britanie, mai mult de 50% dintre cupluri trăiesc modelul de relație LAT (Living Apart Together). Paradoxal, nu numai tinerii adoptă acest aranjament, ci și vârstnicii, considerați, de obicei, mai conservatori. Fenomenul LAT, care se răspândește în toată lumea, are din ce în ce mai mulți adepți și la noi.

Foarte puțini oameni mai intră într-o relație la tinerețe crezând ca va fi pentru toată viața – spun psihologii. Oamenii trăiesc relații din ce în ce mai complexe, ca să nu spunem de-a dreptul complicate, și din ce în ce mai mulți poartă de foarte devreme povara emoțională a unui divorț.

Să trăiești împreună, dar separat este un model care îi ajută pe cei care doresc o relație să își păstreze independența și intimitatea, să-și țină copiii departe de eventualitatea unui alt eșec emoțional și să se autoprotejeze dacă relația se rupe. Asta nu înseamnă că dacă locuiesc separat cei implicați în cuplu se simt mai puțin ‘împreună’ – spun psihologii.

 

Cercetătorii arată că o treime din cei care formează un cuplu, dar nu locuiesc împreună adoptă modelul LAT pentru că nu au ajuns la acel punct în relație în care se simt gata să împartă spațiul lor cu cineva. O altă treime este reprezentată de cei care aleg acest stil de relație din convingere – nu vor să se implice emoțional prea tare, nu vor să dea semnale greșite partenerului (că ar fi gata de căsătorie și copii). Există însă și cupluri care trăiesc separat, deși sunt împreună, din motive obiective –  unul dintre ei este plecat în străinătate la studii sau pentru job.

 

Avantajele modelului împreună, dar separat

  • Când nu stai în aceeași casă, revederea e mai ‘dulce’ și ai întotdeauna lucruri de spus și povestit.
  •  Te gătești pentru întâlnirea cu el/ea, nu-l primești în cel mai jerpelit trening.
  •   Poți să te vezi cu prietenii tăi, pe care el/ea îi urăște de câte ori vrei, fără să dai socoteală.
  •   Nu-l mai vezi scobindu-se în nas și el nu te mai vede epilându-te și nu se mai lovește de tampoanele și fardurile tale, înșirate prin baie.
  •  Nu mai ai pretenția ca el/ea să te ‘completeze’. Astfel, nu mai pui o presiune pe relație și nu mai ești dezamăgit(ă) când așteptările nu ți se împlinesc.

 

Ești pregătit(ă) pentru acest tip de relație?

Modelul LAT nu e pentru oricine. Dacă ești tipul gelos, posesiv, nesigur, în mod sigur nu vei rezista într-o asemenea relație. Nici dacă dorești să faci totul împreună cu partenerul. În general, cu cât mai puține interese ai în afara relației, cu atât ți-e mai greu să menții un cuplu în care trăiești la distanță. Mai devreme sau mai târziu vei dori mai mult, vei pune o prea mare presiune pe partener, iar relația se va rupe.

Vezi ce vedete trăiesc împreună, dar separat

[imagebrowser id=66]

 

Mai multe articole