Fiecare dintre noi vrea să fie cel mai bun părinte din lume.
Un sistem larg răspândit de clasificare a părinților este în funcție de gradul în care sunt conduși de nevoile și de cerințele emoționale interioare ale copiilor lor sau de gradul în care le cer acestora să-și adapteze nevoile la structura și la rutina exterioare lor. Privite din acest punct de vedere, stilurile parentale pot fi împărțite în trei tipuri:
- orientat către copil
- cu un program fix
- flexibil
Majoritatea specialiștilor consideră că un stil de creștere a copiilor flexibil este cel mai eficient. Copiilor nu le plac extremele și se dezvoltă cel mai bine în familii iubitoare care au reguli clare de comportament, dar pe care le „relaxează din când în când.
Părintele orientat către copil
Descriere: Acest tip de părinte consideră că modul cel mai bun de a-și crește copilul este să răspundă nevoilor lui fizice și emoționale atunci când acestea apar. Atunci când copilul plânge, este alinat imediat; când îi este foame, i se dă imediat să mănânce; când se plictisește, interesul îi este stimulat imediat. Astfel, copilul îl conduce pe părinte. Desigur, pe la trei-patru ani, situația se echilibrează și copilul trebuie să se adapteze obiceiurilor familiei și să recunoască faptul că și alții au nevoie.
Impact:
- pozitiv – copilul nu trebuie niciodată să aștepte, nevoile lui sunt satisfăcute imediat, așa că s-ar putea să nu se simtă niciodată singur, izolat sau ignorat.
- negativ – copilul ar putea crește cu convingerea că lumea se învârte în jurul lui și ar putea pierde ocazii de a-și dezvolta rezistența și capacitatea de a se descurca singur.
Descriere: Acest tip de părinte pornește de la premisa că un program regulat este benefic pentru copil și că părinții sunt cei mai în măsură să-l stabilească. Astfel, copilul este încurajat să se adapteze unui program predeterminat de masă și de somn, dându-i-se să sugă și fiind pus la culcare la ore fixe, indiferent dacă pare sau nu să-i fie foame sau somn. Acești părinți își propun să dezvolte autodisciplina copiilor prin aceste metode și să se asigure că ei învață foarte repede că fac parte dinr-o familie ai cărei membri au, fiecare, nevoi psihologice proprii.
Impact:
- pozitiv – părintele poate avea încă de la început idei foarte clare despre cum să-și crească micuțul, iar acesta poate învăța foarte repede că nevoile lui nu sunt singura prioritate.
- negativ – copilul ar putea opune rezistență impunerii unui program fix care ar putea să nu corespundă nevoilor lui emoționale în schimbare.
Părintele flexibil
Descriere: Acest tip de părinte înțelege că programul regulat este important pentru un copil, dar și că fiecare copil este un individ cu personalitate proprie. Deși acești părinți au idei clare despre așteptările pe care le au de la copiii lor, ei își dau seama că acestea pot fi îndeplinite în diferite moduri. Felul în care își cresc copiii are la bază niște principii călăuzitoare, dar se adaptează împrejurărilor și schimbărilor prin care trec copiii. Acest stil încearcă să combine ce este mai bun în celelalte două stiluri.
Impact:
- pozitiv – părinții ar putea fi capabili de flexibilitate în funcție de vârsta și de stadiul de dezvoltare ale copilului; atât nevoile copilului, cât și ale părinților sunt considerate importante.
- negativ – schimbarea continuă a stilului parental îl poate deruta pe copil și poate scădea încrederea în sine a părintelui dacă nu obține rezultatele scontate.