La aceasta varsta, devin foarte vizibile posibilele semne de intarziere in dezvoltare, iar daca pana acum nu am fost la nicio evaluare psihologica, e momentul sa o facem, chiar daca nu avem niciun semnal de alarma.
Desi la capitolul „stiu' copilul de 2-3 ani sta foarte bine, tot asa de bine sta (in mod negativ) si la capitolul instabilitate emotionala. La unii copii, crizele de afect au aparut inainte de 2 ani, la unii intre 2 si 3, la altii pot intarzia pana putin dupa 3 ani.
Aceste crize sunt frecvente si impresionante. Sunt copii care pot tipa cu orele, parand ca sunt conectati la o sursa inepuizabila de energie. Nu ne vom mira nici daca vor incepe sa se dea cu capul de pereti sau de podea, sa isi dea palme sau sa isi descarce furia pe altii.
Ai impresia ca s-a sfarsit pamantul, ca nu se mai poate trai fara jucaria respectiva, telefonul mamei sau orice alt obiect care le-a intrat intamplator in raza de atentie, ori chiar fara vreun motiv anume. Este extrem de dificil sa ramai calm la astfel de manifestari, dar a nu o face duce la amplificarea, indesirea si diversificarea crizelor.
„De ce face asa? Zici ca e turbat!', se minuneaza adultul. Pentru ca vrea sa se afirme. Pentru ca vrea sa vada care sunt limitele. Pentru ca vrea aceleasi drepturi ca oamenii mari si nu intelege de ce nu le poate avea.
In plus, dezvoltarea rabdarii a ramas mult in urma dezvoltarii generale, si copilul vrea totul acum! Pentru el, mai tarziu inseamna niciodata, mai ales daca adultii l-au obisnuit sa nu aiba incredere in promisiunile lor.
In plus, nu tolereaza sa fie intrerupt din joaca pentru lucruri atat de neimportante ca a manca sau a dormi. Nici autocontrol nu are pe palierul relational, asa ca, daca se varsa butelia cu furie, nu o mai poate opri cu una, cu doua.
Si ultima si cea mai importanta explicatie pentru crizele de furie – le face pentru ca merge! Pentru ca adultul cedeaza si copilul obtine beneficii de pe urma lor. Pe principiul „nu e prost cine cere', copilul isi descarca emotiile in astfel de crize, dar nu e normal ca noi sa le dam curs si sa lasam ca ele sa continue.
Desi am mai vorbit despre stingerea acestor crize, vreau sa va reamintesc doua principii de baza in abordarea lor:
- este inutil sa incerc sa comunic cu copilul atunci cand este in criza, deci voi astepta calm, impasibil, ca aceasta criza sa treaca – fie ies din incapere spunandu-i „vorbim doar atunci cand vei inceta sa plangi', fie, daca suntem afara din casa, raman impasibil la remarcile trecatorilor si merg linistit (calm) spre casa.
- nu uit niciodata ca, avand un copil care a inceput sa faca crize de tantrum, nu plec pana nu ii povestesc clar si calm unde mergem, ce vom face acolo si ce se va intampla in cazul in care se comporta inadecvat.
Page: 1 2