Un bărbat și o femeie din UK, părinții a trei copii, refuză să-i crească pe cei mici după metodele tradiționale și spune că nu cred în sistemul de sănătate și nici în cel de educație de la stat.
Adele Allen, 39 de ani, din Brighton, și soțul ei Matt spun că nu își forțează copiii Ulysses, 12 ani, Ostara, 8 și Kai, 4, să citească și să scrie.
„Nu ne-am vaccinat copiii!'
În schimb, copiii sunt încurajați să facă propriile alegeri în viețile lor. Ei nu au un program fix, nu au o oră de culcare sau de masă, iar părinții cred că datorită metodei lor neconvenționale de parenting, copiii vor avea propria lor identitate, deoarece nu vor face ceea ce le spun alții.
„Noi trăiam așa înainte de a avea copii. Nu am avut nașteri asistate de medici și am început să alegem variante alternative în locul traiului tradițional. Acest sistem pur și simplu nu au avut sens pentru noi. Nu ne-am vaccinat copiii. Oamenii spun că este crud din partea noastră să nu folosim sistemul de sănătate. În schimb, folosim remedii naturale și pe bază de plante.
Nu folosim nici sistemul de învățământ. Dar ne școlim copiii. Aceasta înseamnă că trebuie să-și arate interesul pentru ceva pentru ca noi să-l explorăm împreună cu ei, în loc să urmeze un program și să le spună ce vor învăța. Credem în autonomia copilului și le permitem copiilor să își ia în mâini propriile vieții, să facă propriile alegeri și să decidă ce se întâmplă în viața lor.’ – a precizat Adele, citată de Mirror.
„Fiica noastră a început să-și arate interesul pentru cusut'
„Dar asta nu înseamnă că nu le oferim îndrumare. Este vorba doar despre implicarea lor în luarea deciziilor. Nu credem că trebuie ca părinții să aleagă ce fac copiii. Urmăm pasiunile copiilor noștri și ceea ce îi face fericiți și apoi mergem mai departe cu asta.
De exemplu, fiica noastră Ostara a început să-și arate interesul pentru cusut, așa că i-am cumpărat o mașină de cusut, i-am arătat cum se folosește și vom duce asta atât de departe cât vrea ea. Cel mai mare fiu al nostru, Ulysses, este pasionat de animale așa că îl ducem în excursii în parcuri de animale‘ – a mai spus femeia.
Adele crede că toți copiii vor afla tot ce trebuie să știe, chiar dacă mulți o critică pentru că nu le impune copiilor să citească și să scrie.
Ea a spus că fiul ei avea 10 ani când a luat un pix și hârtie și a învățat singur să scrie, spunând că „nu este presiune acolo’.
Foto – captură video