Lumina naturală a soarelui este citată des de către specialiști ca fiind un aliat în încetinirea progresiei miopiei la copii. În sezonul cald, însă, din cauza intensității mari, poate juca un rol negativ, vederea copilului fiind mult mai vulnerabilă decât cea a adultului la leziunile oculare. Ce putem face pentru a avea grijă corect de vederea copilului cu miopie în sezonul cald?
Miopia este un viciu de refracție manifestat prin dificultatea vederii la distanță. Adulții care se confruntă cu această afecțiune de vedere au de două ori mai multe șanse de a da naștere unui copil cu această problemă, însă chiar și în cazul copiilor care nu se nasc cu miopie, factorii externi pot duce la dezvoltarea acestui viciu de vedere.
Fiziologia ochiului miop este diferită față de cea a ochiului sănătos. În cazul unei persoane cu miopie, globul ocular este puțin mai alungit, lucru care mută punctul de refracție de la nivelul retinei, în fața ei. Acest decalaj face ca imaginea obiectelor de la distanță să apară în ceață, ochiul făcând un efort suplimentar de a focaliza imaginea. Acest efort se poate observa și în comportamentul copilului, care: mijește ochii, cască des, dezvoltă palme transpirate, se freacă la ochi, sau pur și simplu, simte nevoia de odihnă suplimentară după orele de la școală.
Aceste simptome pot fi semnalul că trebuie evaluată vederea copilului tău!
Miopia, un viciu de vedere care se accentuează cu vârsta
Miopia era tratată în trecut prin purtarea ochelarilor cu lentile corectoare, care ajută copilul să vadă clar la distanță. Cu timpul, o serie de studii au observat că miopia se accentuează odată cu procesul de creștere. De aceea, pentru a evita complicațiile unei miopii care necesită dioptrii cu valori mari, a fost studiată o soluție prin care miopia să fie încetinită sau oprită din evoluție.
Astfel, în urma unui studiu condus de Universitatea Politehnică din Hong-Kong și HOYA, lider mondial al inovației în domeniul dispozitivelor medicale de optică, au apărut lentilele inteligente MiYOSMART, care reușesc ca prin simpla purtare să corecteze vederea și să încetinească, simultan, progresia miopiei.
Tehnologia care face ca aceste beneficii să fie posibile poartă numele de D.I.M.S. – Defocus Incorporated Multiple Segments (D.I.M.S.) (segmente multiple încorporate de defocalizare), reușind să încetinească progresia miopiei cu aproximativ 60%, în 21,5% din cazuri miopia fiind oprită definitiv din evoluție. (Studiul „Defocus Incorporated Multiple Segments (D.I.M.S.) spectacle lenses slow myopia progression: a 2-year randomized clinical trial’, care îi are ca autori pe: Lam CSY, Tang WC, Tse DY, Lee RPK, Chun RKM, Hasegawa K, Qi H, Hatanaka T, To CH. A fost realizat de-a lungul a doi ani de zile și a fost publicat în British Journal of Ophthalmology, în data de 29 Mai 2019.)
Nevoia de protecție împotriva luminii intense a soarelui din sezonul cald
O serie de factori externi pot duce la dezvoltarea miopiei, chiar și atunci când copilul nu are o predispoziție din naștere. Printre acești factori se numără: activitatea prelungită de aproape – scrisul, cititul, etc. –, expunerea prelungită a vederii la ecranele dispozitivelor electronice și la lumină artificială. Pe de altă parte, specialiștii au recomandat =copiilor cu miopie, o rutină a vederii, care presupune minimum două ore pe zi petrecute în aer liber. Activitățile în exterior beneficiază atât de lumina naturală a soarelui cât și de o perspectivă mai amplă pe care o exersează vederea, timp în care ochiul se relaxează.
În sezonul cald, însă, lumina naturală a soarelui crește foarte mult în intensitate, lucru care poate fi dăunător. Studiile arată că vederea copilului este mai vulnerabilă decât cea a adultului. În acest context, ochiul copilului este mult mai predispus la leziuni oculare cauzate de lumina soarelui.
De aceea, HOYA și-a propus și a reușit cu succes să adapteze lentilele inteligente MiYOSMART, adăugând protecția solară tuturor celorlalte beneficii, prin lentilele de ochelari MiYOSMART Chameleon și MiYOSMART Sunbird. Aceste două variante reprezintă opțiuni special create pentru copiii cu miopie, ce au nevoie și de protecție împotriva razelor sau reflexiilor solare.
MiYOSMART Chameleon – sunt lentile fotocromice care au capacitatea de a se adapta rapid la intensitatea luminii, tranziția fiind realizată în mod automat la toate nivelurile de lumină solară. Acestea oferă copilului protecție solară completă, oricând și oriunde s-ar afla.
MiYOSMART Sunbird – sunt lentile polarizate, care asigură concomitent controlul miopiei la copii, precum și redarea culorilor la fel de vibrantă ca în imaginația lor. Această versiune este utilă și copiilor cu fotofobie.
Efortul de cercetare pe care HOYA îl susține constant este un angajament pe termen lung pentru copii și pentru persoanele care se confruntă cu probleme de vedere. Epoca modernă aduce o mulțime de facilități în viața de zi cu zi, însă din păcate stilul de viață ne predispune și către probleme precum cele de vedere. Incidența crescută a miopiei precum și alte afecțiuni ale vederii sunt o dovadă certă că este necesară o îmbunătățire la nivelul grijii acordate vederii noastre și a copiilor noștri.
De la lansare și până astăzi, părinți din toată lumea și-au manifestat preocuparea pentru sănătatea vederii copiilor săi, într-o manieră preventivă, achiziționând peste patru milioane de lentile inteligente MiYOSMART. Prin lansarea noilor versiuni – MiYOSMART Chameleon și MiYOSMART Sunbird, HOYA va continua să combată și ofere mai mult control asupra miopiei, care afectează copii din întreaga lume.
Acest articol v-a fost oferit de HOYA Lens România.