Vrei o viaţă împlinită? Foloseşte forţa cuvintelor pozitive

Suntem ceea ce afirmăm, ceea ce gândim, ceea ce decidem să facem în fiecare clipă, ceea ce lăsăm în sufletele oamenilor din jurul nostru prin comportamentul pe care îl avem. O spun studiile, psihologii, religiile, şi oamenii de ştiinţă. Iată de ce:

Zilnic, prin gândurile, cuvintele, faptele noastre contribuim la construirea unei realităţi.

Dacă în copilărie, am depins de cuvintele pe care părinţii ni le-au adresat, pentru a ne creiona o realitate, cu timpul am devenit noi nişte creatori.

Puterea cuvintelor de a construi şi de a dărâma este evocată de părinţii psihologiei, care sunt de părere că subconştientul urmează un anumit model, în funcţie de ceea ce ni s-a spus în copilărie.

Astfel, un copil căruia i s-a repetat în mod constant că ,,Nu eşti bun de nimic. Nu o să faci nimic în viaţă,, se va purta în consecinţă.

Chiar dacă va dispune de un potenţial intelectual uriaş, ca adult se va autosabota, pentru că la nivel subconştient el crede că nu este bun de nimic.

La polul opus, un copil crescut cu dragoste şi încurajare, va avea o evoluţie rapidă şi uşoară, pentru că în adâncul lui se va aştepta să fie aşa.

Cuvinte care vindecă

În anii 70, Dr. Ihaleakala Hew Len, un psiholog hawaiian a surprins lumea medicală cu un fapt cu totul neobişnuit.

După ce a fost angajat la Spitalul de Stat din Hawaii, bolnavii psihici, care comiseseră crime abominabile şi erau internaţi în secţii de maximă securitate, au început să se vindece.

După doar câteva luni, agresivitatea pacienţilor, care erau ţinuţi încătuşaţi, a scăzut foarte mult. De asemenea, doza medicaţiei a fost redusă şi chiar sistată în cazul unora.

După patru ani, pavilionul a trebuit să fie închis din lipsă de pacienţi violenţi. Ceea ce este interesant şi surprinzător este faptul că în patru ani, dr. Len nu a discutat niciodată cu pacienţii săi.

Cerinţele sale la ocuparea postului de psiholog clinician au vizat un birou şi accesul la dosarele criminalilor spitalizaţi.

Tot ce a trebuit să fac a fost să lucrez asupra propriei mele persoane’ a declarat dr. Len. Dacă vrei să vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poţi face vindecându-te pe tine.’

Pornind de la metoda pe care a elaborat-o în cadrul spitalului, dr. Len a ajutat apoi mii de persoane, lucrând inclusiv cu grupuri din cadrul unor organizaţii internaţionale prestigioase precum UNESCO şi Naţiunile Unite.

Este bine de ştiut că Dr. Len deţine un doctorat în psihologie obţinut la Universitatea din Iowa, Statele Unite, dar el a atribuit succesul său ca psiholog clinician practicilor de vindecare tradiţionale învăţate de la Morrnah Nalamaku Simeona, o femeie kahuna.

Filosofia kahuna porneşte de la ideea că noi făurim lumea prin gândurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră reprezintă o consecinţa a gândurilor noastre.

Citește mai departe pe avantaje.ro cum poți să vindeci anumite relații și să ai o viață împlinită folosind principiile kahuna.

Mai multe articole