„Ziua Parintilor de Ingeri”, sustinuta de Organizatia E.M.M.A.

Pentru ca nicio talpa nu este atat de mica, incat sa nu lase nicio urma pe lumea asta!’, Organizatia E.M.M.A. – Eternul Miracol Materna Alinare, initiata si sustinuta de actrita Bianca Brad, a organizeat in Bucuresti si in alte mari orase din tara, a treia editie a manifestarilor cunoscute din anii trecuti cu numele de Ziua Parintilor de Ingeri’.

Sustinand drepturile parintilor de a-si comemora cum se cuvine copiii nascuti fara viata sau plecati prea curand din aceasta lume, simpatizantii E.M.M.A. au aprins anul acesta lumanari, simultan, in 14 orase din Romania si in 4 orase din afara tarii, respectiv in Anglia (Londra), Canada (Vancouver), Franta (Jossigny) si Germania (Offenburg).

In fiecare an incercam, si in acest mod, sa oferim parintilor care au trecut prin drama pierderii unui copil, suportul emotional de care stim ca au nevoie indiferent de circumstantele care au marcat aceasta tragedie.

Din proprie experienta stiu ca nici un om nu trebuie sa treaca singur prin asa ceva si ca o vorba buna spusa cu sinceritate poate face diferenta majora intre un suflet chinuit si un om pe cale sa accepte incercarile vietii’, a spus actrita Bianca Brad.

Acest eveniment este o noua actiune din campania Mame de Ingeri’, initiata de actrita Bianca Brad, care continua demersurile de sensibilizare a societatii romanesti cu privire la drama mamelor care si-au pierdut prematur copiii.

E.M.M.A. este singura organizatie din Romania care vine in ajutorul mamelor/familiilor care au pierdut un copil si lupta pentru schimbarea atitudinii societatii civile fata de aceste tragedii, pentru schimbarea legislatiei in privinta recunoasterii identitatii fatului de la minim 20 de saptamani de sarcina, cu toate drepturile care decurg din acest fapt, dar si pentru a reduce rata mortalitatii infantile.

Mai multe articole