10 lucruri minunate pe care le știe doar o mamă de fetiță

Să fii mamă este o bucurie, iar daca urmează să fii mamă de fetiță, sunt câteva aspecte în plus de care te vei bucura cu siguranță. Sunt părinți care nu au preferințe în ceea ce privește sexul, dar sunt și alții care își doresc foarte mult fie băiat, fie fetiță.

Dacă faci parte din categoria celor care au aflat că vor fi mame de fetițe sau vă doriți foarte mult o fetiță, iată câteva lucruri minunate despre a fi mamă de fată.

Desigur, pe lângă acestea, există multe alte motive de bucurie pentru o mamă de fată, mult mai profunde și poate mai puțin amuzante.

1. Hăinuțele de care te bucuri ca mamă de fetiță

Desigur, nu există dubiu. Hăinuțele de fetiță sunt mai drăguțe decât cele de băiat. Toate acele rochițe colorate, bluze înflorate și fustițe haioase nu pot fi trecute cu vederea. Orice mamă de fată știe că și tentația este mult mai mare atunci când mergi la cumpărături.

2. Dresurile simpatice și colorate

Nu e nimic mai drăguț decât acei ciorăpei micuți și colorați pentru bebelușe. Bine, singurul lucru mai drăguț decât dresurile acelea e fetița care le poartă. Mămicile știu că dresurile acelea micuțe cu ursuleți pe fund sunt poate cele mai simpatice accesorii pentru bebeluși.

3. Accesoriile micuțe pentru păr

Bentițele cu floricele, clipsurile, coronițele înflorate, agrafele care mai de care mai colorate și mai vesele nu au cum să nu-i surâdă unei mame de fetiță.

4. E mai ușor să găsești un nume care să-ți placă cu adevărat

Există o varietate mult mai mare de nume de fete. Femeile însărcinate cu băiețeii pot confirma că le este mai greu să găsească un nume pentru micuțul lor.

5. Ea va fi cu adevărat ‘Mini-Me’ a ta

Motivul pentru care bărbații își doresc de cele mai multe ori un băiețel este tocmai acesta. Vor să aibă și ei un Mini-Me. Așa și pentru o mamă poate fi mai important să aibă o fetiță, măcar în cazul ăsta știi și tu cum e să fii fetiță, ai trecut prin asta.

6. Vei știi prin ce trece

Așa cum spuneam, și tu ai fost cândva o fetiță, apoi o adolescentă, ai trecut prin pubertate așa cum va trece ea. Simplu fapt că și tu ai experimentat toate astea te-ar putea ajuta să înțelegi mai bine prin ce va trece ea.

7. Îi va fi mult mai greu să facă pișu în paharul tău

Măcar vei știi că atunci când rămâne fără scutec nu e la fel de riscant ca atunci când ai un băiețel. Bineînțeles, și ea va putea face pe covor, pe canapea sau pe blugii tăi, dar măcar știi că jetul nu-ți va ajunge în pahar.

8.Probabil nu vei știi cum e să ai pișu pe față

Apropo de jet, șansele să te trezești cu niște pișu pe față sunt mai mari atunci când ai un băiețel. Mamele de băieți pot povesti cu ușurință experiențele lor din timpul schimbării scutecelor. Pur și simplu fetițele nu au echipamentul necesar pentru a-ți arunca pișu pe față.

9. Se va îmbrăca și ea ca tine

Micuța ta va fi foarte atentă la cum te îmbraci și, într-o zi, când deja nu va mai fi bebeluș va vrea să se joace de-a mami. Va vrea să bage piciorușele mititele în pantofii tăi cu toc, îți va lua brățările mut prea mari pentru mânuțele ei și va vrea să-ți ia și poșeta care îi ajunge până la tălpi. Nu are cum să nu te emoționeze faptul că ea vrea să fie ca tine.

10. Vei vedea cum se transformă în fetița lui tata

Cât va fi micuță nu se va dezlipi de tine și nu va vrea decât să stea la tine în brațe. Tati va fi pe locul doi. Pe măsură ce va crește însă vei vedea cum se transformă în fetița lui tati. Va vrea ca el să-i citească poveștile la culcare, lui îi va spune micile secrete. Dacă îți imaginezi că te va deranja cumva, te asigur că vei fi fericită când te ve uita la ființele pe care le iubești cel mai mult și vei vedea legătura strânsă dintre ei.

Sursa:kidsloverscenter.com
Text:Alina Serea

Mai multe articole