Elevii, care se pregătesc pentru examene la matematică, au acum un ajutor real și personalizat, în noua aplicație Genizz, pe care oricine o poate accesa gratuit, fie că este elev, părinte sau profesor. Peste 1.000 de elevi si 250 de profesori au testat aplicația deja și au obținut claritate asupra a ceea ce știu (puncte
Un copil din Botoșani a trăit o poveste îngrozitoare, când bucuria de a-și fi găsit o familie iubitoare s-a spulberat la doar câteva luni după ce a părăsit orfeliantul. Citeste si: „Ma gandesc sa imi dau copilul spre adoptie” Copilul a fost adoptat de o familie din Botoșani însă a fost înapoiat la orfelinat la
Ca părinți ne simțim extraordinar atunci când copiii au nevoie de sprijinul nostru, când ne cer îndrumare sau afecțiune. Trebuie să ne amintim însă că, scopul parenting-ului este acela de a-l forma pe cel mic spre a deveni un adult care acționează independent și ia propriile sale decizii. Orice decizie oricât de mică pe care
Cele mai frumoase mesaje de la mulți ani pentru copii sunt cele pe care le transmitem din suflet. Totuși, sunt momente când inspirația nu ne ajută, așadar iată o selecție de mesaje, felicitări și urări pentru copii din care să te inspiri. Copiii și copilăria sunt parte din miracolul vieții și fiecare zi de naștere
Circuitul apei în natură este un fenomen natural ce descrie mişcarea apei la suprafaţa pământului, în atmosferă şi sub pământ. Este important însă cum explicăm circuitul apei în natură pe înțelesul copiilor, astfel încât să înțeleagă și cum se produc cele mai frecvente fenomene meteorologice naturale. Circuitul apei în natură se traduce prin faptul că
Cauți povești scurte pe care să i le citești copilului tău înainte de culcare? Am făcut o selecție de câteva povești scurte pentru adormit copiii. 7 povești scurte pentru adormit copiii Una dintre cele mai bune modalități de a petrece timp cu copiii este să le citești povești, preferabil seara, înainte de culcare. Îți recomandăm
Cântăreața Adda (29 de ani), pe numele real Ada Alexandra Moldovan, și soțul ei, Cătălin Rizea (33 de ani) au împreună un băiețel, Alexandru, în vârstă de cinci ani. Artista a mărturisit în mediul online că încă mai doarme în pat cu fiul ei. Adda a postat pe contul său de Instagram un mesaj prin
Cele mai bune principii de alimentație sănătoasă ajung să fie integrate de copii prin povești, prin joc și joacă. De aceea #AnnualFoodAgenda invită copiii, prin Impact Hub Bucharest, la două evenimente interactive dedicate preșcolarilor și școlarilor mici, conferințele Campionii sănătății – Mănânci sănătos și crești frumos, susținute de experți în educație și personaje de poveste.
În 2018, a fost implementat Programul Guvernamental gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar, printr-o Ordonanţă de Guvern. Conform acesteia, toţi copiii din România beneficiază de un sprijin financiar de la Stat. Programul reprezintă de fapt o alternativă pentru stat de a se împrumuta de la populaţie, asigurând însă, în momentul în care persoana
Este foarte important să curățați corect și cu delicatețe secrețiile nazale ale copiilor, de aceea este bine să aveți în vedere câteva sfaturi care va pot fi de ajutor. În primele zile de viață, bebelușul elimină din aparatul respirator secrețiile și lichidul amniotic care au fost prezente de-a lungul perioadei intrauterine. Bebelușii au adesea secreții
Problemele dentare cu care se confruntă copilul tău, pot fi rezolvate într-un mod eficient printr-o simplă vizită la medicul stomatolog și un tratament adecvat. Ce se întâmplă, însă, când dinții acestuia, aflat la vârsta adolescenței, nu sunt atât de drepți pe cât ar trebui, iar el refuză sa poarte aparat dentar? Aici începe sarcina dificila,
Părinții, dar mai ales părinții care au primul copil, au tendința să fie foarte grijulii și atenți atunci când vine vorba despre copilul lor. Astfel, observă și până cele mai mici imperfecțiuni, iar acesta nu este un lucru negativ, ci din contră. Dacă ai observat la bebelușul tău faptul că are ochii încrucișați sau că
Stentul este un dispozitiv vital pentru menținerea deschisă a unei artere care prezintă îngustare. Acestea sunt introduse în timpul procedurilor de angioplastie, proceduri care sunt folosite de cele mai multe ori pentru a lărgi porțiunea unei artere în care s-au depus grăsimi sau plăci de aterom. Utilizarea unei angiografii fără stent va oferi șanse mai
Renumitul „roșu în gât” nu este o afecțiune în sine, ci, un simptom pentru mai multe infecții de tract respirator. Bineînțeles că nu îi poți examina gâtul copilului în fiecare zi, așa că trebuie să fii atentă la alte simptome mai evidente. Astfel, examinarea gâtului are doar rolul de a confirma o posibilă infecție respiratorie.
Alegerea numelui pentru copil este mereu o provocare în rândul proaspeților părinți. Aceștia trebuie să se gândească la faptul că micuții lor vor purta numele toată viața și, în plus, numele trebuie să-i reprezinte. Așadar cum alegem numele pentru copil – în funcție de conotația pe care o are, de semnificație sau doar în funcție
Petrecerea timpului liber este importantă atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Dacă în cazul celor mari sunt alese activităţile casnice sau cele de relaxare, pentru copii este foarte important să şi înveţe ceva din tot ceea ce desfăşoară, astfel că, pe lângă recreere şi distracţie, sunt necesare jucăriile care să le stârnească logică, spiritul
Cine nu-și dorește un copil deștept și cu abilități excelente de comunicare? Ei bine, lectura îl poate ajuta în acest sens, dacă ai grijă să-i deschizi apetitul către citit cu cărți pentru copii potrivite vârstei și preocupărilor lui! În era tehnologiei, copiii și adolescenții trebuie încurajați să citească pentru că lectura de cărți pentru copii e
Tu cât de multă atenție aloci alegerii unor șervețele umede copii? Responsabilitatea și atenția la detalii ar trebui să devină principiile cu ajutorul cărora să evaluezi caracteristicile loțiunilor, cremelor și mai ales a șervețelelor. Pe piață există o paletă diversificată de alternative care nu pun accent pe felul în care se simt micuții sau impactul
Ce planuri aveți pentru copilul dumneavoastră în această vară? Indiferent că veți merge la plajă, la munte, în parc sau la bunici, produsele de protecție solară trebuie să fie nelipsite din bagajul vostru. De fapt, veți avea nevoie de un strat de cremă protectoare chiar și atunci când o să vă jucați în curtea casei
Potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la nivel global, aproximativ jumătate din populația adultă suferă de intoleranță alimentară, iar în ultimii ani, această patologie a devenit din ce în ce mai întâlnită și în rândul copiilor. Intoleranța alimentară apare atunci când organismul refuză anumite alimente pentru că nu le poate digera în