7 povești scurte pentru adormit copiii

Cauți povești scurte pe care să i le citești copilului tău înainte de culcare? Am făcut o selecție de câteva povești scurte pentru adormit copiii.

7 povești scurte pentru adormit copiii

Una dintre cele mai bune modalități de a petrece timp cu copiii este să le citești povești, preferabil seara, înainte de culcare. Îți recomandăm câteva povești scurte, frumoase și captivante, numai bune pentru a-i adormi pe cei mici.

Povești scurte de adormit copiii: Prințesa și bobul de mazăre (H.C. Andersen)

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată. Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

Într-o seară, tocmai se stârnise o furtună cumplită, tuna şi fulgera şi ploua cu găleata; era o vreme îngrozitoare. Deodată s-a auzit cum bate cineva la poarta oraşului şi regele, tatăl prinţului, s-a dus să deschidă.

La poartă era o prinţesă. Vai, dar în ce hal era din pricina ploii şi a vremii rele! Apa îi curgea şiroaie pe păr şi pe haine şi îi intra în pantofi pe la vârfuri şi ţâşnea înapoi pe la călcâie. Dar zicea că-i prinţesă adevărată.

– Bine, las că vedem noi îndată! s-a gândit regina, dar n-a spus nimic; s-a dus în odaia de culcare, a luat toate saltelele din pat şi a pus pe scândurile patului o boabă de mazăre. Pe urmă a pus peste mazăre douăzeci de saltele de lână şi pe saltele douăzeci de perne mari de puf.

Aici s-a culcat prinţesa. Dimineaţa au întrebat-o cum a dormit.

– Groaznic de prost! a răspuns prinţesa. Toată noaptea n-am închis ochii. Dumnezeu ştie ce a fost în pat! Am şezut pe ceva tare şi acuma-s toată numai vânătăi! Groaznic!

Şi atunci au văzut cu toţii că era o prinţesă adevărată, dacă a simţit ea o boabă de mazăre prin douăzeci de saltele şi douăzeci de perne de puf. Aşa de gingaşă la piele nu putea să fie decât numai o prinţesă!

Şi prinţul a luat-o de nevastă, fiindcă acum ştia hotărât că asta-i prinţesă adevărată; iar boaba de mazăre au pus-o în odaia unde erau bijuteriile coroanei. Și se mai poate vedea acolo şi astăzi dacă n-o fi luat-o careva.

Povești scurte pentru adormit copiii: Ploaia de stele (Frații Grimm)

Era odată o fetiţă căreia îi muriseră mama şi tata şi ea rămăsese aşa de săracă, încât nu mai avea nicio cămăruţă unde să locuiască, nici un pat unde să doarmă, în sfârşit, nimic altceva decât hainele de pe ea şi bucăţica de pâine pe care unii trecători miloşi i-o dădeau din când în când.

Ea era însă o fetiţă bună şi credincioasă. Şi, cum era părăsită de toată lumea, plecă, cu Dumnezeu în gând, pe câmp, la voia întâmplării. La un moment dat se întâlni cu un om sărac care-i spuse:

 – Dă-mi şi mie ceva de mâncare, sunt mort de foame. Ea îi dădu ultima bucăţică de pâine ce-o avea la ea, apoi zise: „Dumnezeu să te binecuvinteze”, şi plecă mai departe.

În drum întâlni un copil care-i spuse:

– Mi-e tare frig la cap, dă-mi ceva să mă acopăr. Fetiţa nu stătu mult pe gânduri, îsi luă căciuliţa de pe cap şi i-o dădu.

Şi iar apăru un copil gol-goluţ, tremurând de frig. Îi dădu hăinuţa ei şi plecă mai departe. Ajunse într-o pădure pe înserat; o femeie sărmană veni la ea şi fetiţa îi dădu şi cămăşuţa pe care o mai avea, gândind: „E noapte, nu mă vede nimeni, pot să stau şi dezbrăcată”.

Şi, cum stătea ea aşa, deodată văzu deasupra capului o ploaie de stele care, când cădeau pe pământ, se prefăceau în monezi de aur. Din cer îi căzu la picioare o tunică ţesută din fir de aur şi un inel preţios. Ea îmbrăcă tunica, îşi puse inelul pe deget, apoi începu să adune monedele de aur; deveni, astfel, foarte bogată şi trăi apoi în belşug şi fericire toată viaţa.

Povești scurte pentru adormit copiii: Iepurele și airiciul (Lev Tolstoi)

Într-o zi, iepurele îl întâlni pe arici şi-i spuse:

– Toate le ai frumoase, ariciule, numai picioarele ţi-s strâmbe şi se cam împleticesc.

Ariciul se supără:

– Degeaba râzi; picioarele mele strâmbe sunt mai iuţi decât ale tale cele drepte. Să trec numai o clipă pe-acasă şi-apoi să ne luăm la întrecere!

Ariciul trecu pe acasă şi spuse neveste-sii:

– Am avut o neînţelegere cu iepurele şi vrem să ne luăm la întrecere, ca să se vadă care dintre noi aleargă mai repede.

– Se vede că ţi-ai ieşit din minţi! îi spuse aricioaica. Cum o să te iei la întrecere cu iepurele? El e iute la picior, iar labele tale sunt strâmbe şi parcă tocite.

– O fi el iute de picior, dar eu sunt mai iute la minte, spuse ariciul. Iar tu să faci ce ţi-oi spune eu. Hai la câmp!

Sosiră pe arătură; ariciul îi spuse nevesti-sii:

– Tu ascunde-te la capatul ăsta de brazdă, iar iepurele şi cu mine vom porni din capătul celălalt; când iepurele îşi va fi luat bine avânt, eu o să mă întorc la locul de plecare; iar când va sosi el la capătul dinspre tine, ieşi de după brazdă şi spune-i:

– De când te aştept! N-o să te poată deosebi de mine şi va crede că sunt eu.

Nevasta ariciului se ascunse după brazdă, iar ariciul şi iepurele o luară la fugă din capătul celălalt.

Când iepurele îşi luă bine avânt, ariciul se întoarse la locul de plecare şi se ascunse. Iepurele sosi în goană mare la capătul celălalt al brazdei: şi, ce să vezi! – nevasta ariciului aştepta acolo. Când îl zări pe iepure, îi spuse:

– De când te aştept!

Iepurele nu o deosebi pe aricioaică de arici şi se gândi: „Mare minune! Cum de m-a întrecut?'

– Dacă-i aşa, spuse el, hai să mai alergăm o dată!

Iepurele o luă înapoi cât putu mai repede, ajunse la celălalt capăt şi, ce să vezi! – ariciul era acolo.

– Ehei, frate, abia acum ai venit, eu sunt de mult aici.

„Ei  minunăţie! – se gândi iepurele – doar am fugit straşnic, cum de m-a-ntrecut?'

– Hai să mai alergăm o dată, acum  nu mă mai întreci.

– Hai!

Iepurele fugi de-i scăpărau călcâiele, însă degeaba! Ariciul şedea în faţa lui şi-l aştepta. Şi aşa a tot fugit iepurele, dintr-un capăt în altul, până i s-au sleit puterile.

În cele din urmă, iepurele se dădu bătut şi spuse că de acum înainte nu va mai înfrunta pe nimeni.

Povești scurte pentru adormit copiii: Ursul păcălit de vulpe (Ion Creangă)

Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană şi nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului şi se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare.

Şăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de peşte. Atunci ea rădică puţin capul şi, uitându-se la vale, în lungul drumului, zăreşte venind un car tras de boi.

– Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o aşteptam eu. Şi îndată iese de sub tufă şi se lungeşte în mijlocul drumului, ca şi cum ar fi fost moartă.

Carul apropiindu-se de vulpe, ţăranul ce mâna boii o vede şi, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Ţăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape şi, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da cum a murit vulpea asta aici?! Ti! ce frumoasă caţaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicând aşa, apucă vulpea de după cap şi, târând-o până la car, se opinteşte ş-o aruncă deasupra peştelui. Apoi strigă la boi: „Hăis! Joian, cea! Bourean”. Boii pornesc.

Ţăranul mergea pe lângă boi şi-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă şi să ieie pelea vulpii.

Însă, cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia, şi peştele din car cădea.

După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bine…şor! sare şi ea din car şi, cu mare grabă, începe a strânge peştele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa şi începe a mânca, că ta…re-i mai era foame!

Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.

– Bună masa, cumătră! Ti!!! da ce mai de peşte ai! Dă-mi şi mie, că ta…re! mi-i poftă!

– Ia mai pune-ţi pofta-n cuiu, cumătre, că doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Dacă ţi-i aşa de poftă, du-te şi-ţi moaie coada-n baltă, ca mine, şi-i avea peşte să mănânci.

– Învaţă-mă, te rog, cumătră, că eu nu ştiu cum se prinde peştele.

Atunci vulpea rânji dinţii şi zise: Alei, cumătre! da nu ştii că nevoia te duce pe unde nu-ţi e voia şi te-nvaţă ce nici gândeşti? Ascultă, cumătre: vrei să mănânci peşte? Du-te desară la băltoaga cea din marginea pădurei, vârâ-ţi coada-n apă şi stăi pe loc, fără să te mişti, până despre ziuă; atunci smunceşte vârtos spre mal şi ai să scoţi o mulţime de peşte, poate îndoit şi-ntreit de cât am scos eu.

Ursul, nemaizicând nici o vorbă, aleargă-n fuga mare la băltoaga din marginea pădurei şi-şi vâră-n apă toată coada!

În acea noapte începuse a bate un vânt răce, de îngheţa limba-n gură şi chiar cenuşa de sub foc. Îngheaţă zdravăn şi apa din băltoagă, şi prinde coada ursului ca într-un cleşte. De la o vreme, ursul, nemaiputând de durerea cozei şi de frig, smunceşte o dată din toată puterea. Şi, sărmanul urs, în loc să scoată peşte, rămâne făr de coadă!

Începe el acum a mornăi cumplit ş-a sări în sus de durere; şi-nciudat pe vulpe că l-a amăgit, se duce s-o ucidă în bătaie. Dar şireata vulpe ştie cum să se ferească de mânia ursului. Ea ieşise din bizunie şi se vârâse în scorbura unui copac din apropiere; şi când văzu pe urs că vine făr de coadă, începu a striga:

– Hei cumătre! Dar ţi-au mâncat peştii coada, ori ai fost prea lacom ş-ai vrut să nu mai rămâie peşti în baltă?

Ursul, auzind că încă-l mai ie şi în râs, se înciudează şi mai tare şi se răpede iute spre copac; dar gura scorburei fiind strâmtă, ursul nu putea să încapă înlăuntru. Atunci el caută o creangă cu cârlig şi începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară, şi să-i deie de cheltuială… Dar când apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: „Trage, nătărăule! mie nu-mi pasă, că tragi de copac…” Iar când anina cârligul de copac, ea striga: „Valeu, cumătre! nu trage, că-mi rupi piciorul!”

În zadar s-a năcăjit ursul, de-i curgeau sudorile, că tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.

Şi iaca aşa a rămas ursul păcălit de vulpe!

Povești scurte pentru adormit copiii: Cei trei purceluși

povesti scurte pentru adormit copiii

A fost odată ca niciodată o purcea, care avea 3 purceluși, însă nu avea suficientă mâncare pentru toți trei. Așa că, atunci când s-au facut suficient de mari, mama i-a trimis în lume să își încerce norocul.

Primul purceluș era foarte leneț. Nu voia să muncească deloc și și-a construit o casă din paie.
Al doilea purceluș era ceva mai muncitor, însă avea momentele lui de lene. El și-a construit o casă din bețe.
Al treilea purceluș era cel mai muncitor. Lucra toata ziua și și-a construit o casa solidă, din caramidă.

În ziua următoare, un lup a trecut prin padurea unde cei trei purceluși își ridicaseră casele. El a văzut casa de paie, a simțit mirosul primului porcușor și i s-a făcut foame.
Așa că a bătut la ușă și a rugat porcușorul să-l lase înăuntru:

– Porcușorule, porcușorule, lasă-mă să intru!

Dar porcușorul a văzut labele mari ale lupului și și-a dat seama de intențiile lui:

– Pleacă, lupule! Nu te las să intri!

Auzind acestea, lupul și-a aratat dinții și a spus:

– Atunci o să ma umflu și-o să suflu, de o să-ți pun casa la pământ!

Lupul a tras puternic aer în piept și a dărâmat casa purcelușului. A deschis gura cât de larg a putut și a dat să-l înhațe pe purceluș, dar acesta a scăpat și a reușit să ajungă la fratele sau, cel cu casa din bețe.

Lupul a continuat să mearga prin padure, până ce a ajuns în fața casei din bețe. Aici a simțit mirosul celor doi purcelusi, iar foamea l-a lovit și mai tare. A batut iar la ușă:

– Porcușorilor, porcușorilor, lăsați-mă să intru!

Uitându-se pe gaura cheii, porcușorii au vazut urechile ascuțite ale lupului și și-au dat seama de pericol:

– Pleacă, lupule! Nu te lăsăm să intri!

Auzind acestea, lupul și-a arătat dinții și a spus:

– Atunci o să mă umflu și-o să suflu, de o să vă pun casa la pământ!

Lupul a tras aer în piept, s-a umflat și a suflat, dărămând casa de paie a porcușorilor. Din lacomia lui, lupul a încercat să îi prinda pe amandoi porcușorii, astfel ca i-au scăpat amândoi.
Lupul i-a alergat prin padure și aproape i-a prins, însă ei au reușit să se ascundă în casa de caramidă a fratelui lor, cel de-al treilea purceluș.

Cei trei purceluși erau foarte speriați, știind că lupul vrea să îi mănânce. Aveau dreptate să fie speriați, căci lupului, după alergătura prin padure, îi era chiar mai foame decât până acum.

Așadar a bătut la ușa celui de-al treilea porcușor:

– Porcușorilor, porcușorilor, lăsați-ma să intru!

Uitându-se pe gaura cheii, porcușorii au vazut ochii răutăcioși ai lupului și și-au dat seama de pericol:

– Pleacă, lupule! Nu te lăsăm să intri!

Auzind acestea, lupul și-a arătat dinții și a spus:

– Atunci o să mă umflu și-o să suflu, de o să vă pun casa la pământ!

Lupul s-a umflat și a suflat o dată, de doua ori, de trei ori, însă în zadar. Văzând că nu reusește să doboare cea de-a treia casa, furios, s-a hotărât să intre pe hornul șemineului.
Isteț însă, cel de-al treilea purceluș a facut repede focul în șemineu, iar cand lupul a aterizat s-a fript la coadă.
Simțind usturimea de la arsură, lupul a fugit mâncând pământul pe horn înapoi și s-a făcut nevăzut în pădure.

Astfel, cei trei purceluși au scăpat teferi și au învățat o lecție importantă.

Povești scurte pentru adormit copiii: Degețica (H.C. Andersen)

povesti scurte pentru adormit copiii

În urmă cu mult timp, într-un tărâm îndepărtat, o bătrână stătea în balansoarul ei și se gândea cât de multă bucurie i-ar aduce un copil.
Apoi a auzit o bataie în ușă și s-a dus să deschidă. O femeie statea în prag și i-a spus „Dacă mă lași să dorm aici la noapte , îți voi îndeplini o dorință.”

Bătrâna i-a deschis pentru că i se făcuse mila de femeie și pentru că știa exact ce dorința voia să-și pună: un copil.
A hrănit-o pe musafira și a lăsat-o să-si facă o baie, apoi a luat seama că era foarte frumoasă.
Femeia a dormit bine peste noapte, iar cand s-a trezit, înainte să plece, a întrebat-o pe gazda primitoare: – Ei, ce dorință vrei să îți îndeplinesc?

Femeia și-a amintit cum majoritatea celor pe care îi întâlnea își doreau bogății, putere și frumusețe. Iar când i-a auzit dorința femeii, nu i-a venit a crede.

– Aș vrea să am un copil.

Femeia a pus o sămânță micuță în mâna bătranei și i-a spus:

– Plantează această sămânță, ud-o cu grijă, vegheaz-o și iubește-o din toată inima. Dacă faci toate acestea, vei avea un copil.

Bătrâna i-a ascultat sfaturile cu sfințenie. O săptămână mai tarziu, în locul seminței era o floare galbenă. A doua zi floarea s-a deschis, iar din floare a iesit o fetiță de dimensiunea degetului mare al bătrânei.
Astfel, femeia a numit-o Degețica.
Bătrâna i-a cusut o rochie micuță, cu fire aurii și i-a pregătit patul într-o coajă de nucă. Amandoua erau fericite și se bucurau una de prezența celeilalte.

Într-o bună zi, când Degețica s-a dus la culcare, o broască a sărit în camera ei, pe geam, și a spus – Tu vei fi mireasa perfectă pentru fiul meu.
Broasca a inhatat-o pe Degețica și a dus-o pe o frunza de nufăr, apoi a plecat să-și caute fiul.

Degețica a început să plângă atât de tare, că peștii din lac au auzit-o și au început să roadă rădăcina nufărului, ca ea să poată pluti pe lac.
Ore întregi a plutit Degețica pe frunza de nufăr, pănă cănd a ajuns la mal. În timpul verii, se hrănea cu fructe de padure și cu roua frunzelor.
Dar a venit iarna friguroasă și a fost nevoită să-și găsească un adăpost. Un șoricel prietenos a lăsat-o să stea la el, însă i-a explicat că nu o poate gazdui prea mult și că va trebui să se mărite cu un prieten de-al șoricelului.

Plecând să-și cunoasca viitorul soț, Degețica a ajuns într-un tunel unde a găsit o pasăre ce părea fără suflare. Fetei i s-a facut milă de ea și a vrut să o ingroape, însă și-a dat seama că pasărea era doar rănită.
A îngrijit-o până ce, la venirea primăverii, pasarea și-a revenit complet și a zburat în văzduh.
Primavara și vara au trecut, iar Degețica, deși nu-și dorea, se pregătea de nunta cu viitorul ei soț, soricelul. Exact înainte de nuntă, a auzit un ciripit familiar: era pasarea pe care ea o vindecase:

– Poti veni cu mine, în țările calde, i-a spus pasărea.
Degețica a sarit pe spatele păsării și a zburat către țările calde. Oamenii de acolo, care erau la fel de mici ca ea, au numit-o Erin. Acolo Erin a întâlnit un prinț și cei doi au trăit fericiți împreună, până la adânci bătrâneți.

Povești scurte pentru adormit copiii: Povestea iepurașului Peter (Beatrix Potter)

Povestea iepurasului Peter

Au fost odata patru iepuraşi, purtând numele de Impiedicilă, Ghemotoc, Codiţa-de-bumbac şi Peter. Ei trăiau împreuna cu mămica lor într-un culcuş de nisip, aflat dedesuptul unui brad foarte mare.

„Dragii mei,” le-a spus într-o dimineaţă doamna Iepure, „aveţi voie să vă jucaţi pe câmpie sau pe potecă, dar niciodată în grădina domnului McGregor. Tatăl vostru a avut un accident acolo, şi a fost pus apoi într-o plăcintă de doamna Mc Gregor.”

„Acum puteţi ieşi afară, dar aveţi grijă, fără obrăznicii! Eu trebuie să plec.” Apoi, doamna Iepure şi-a luat coşul şi umbrela, şi a plecat prin pădure către brutarie, de unde a cumpărat o pâine neagra şi cinci chifle cu stafide.

Impiedicilă, Ghemotoc şi Codiţă-de-bumbac erau iepuraşi cuminţi, aşa că s-au dus pe potecă pentru a culege mure.

Peter însă, care era foarte obraznic, a fugit direct în grădina domnului McGregor, furişându-se pe sub poartă.

Mai întâi, a mâncat nişte salată şi niste fasole franţuzească; apoi s-a îndopat cu nişte ridichi. Şi, în cele din urmă, întrucât se simtea cam rău, a căutat nişte patrunjel. Chiar atunci însă când ajunsese la capătul răzorului de castraveţi, l-a întâlnit pe domnul McGregor!

Domnul McGregor stătea în patru labe plantând nişte verze fragede, dar a sărit imediat în picioare şi a fugit după Peter, agitând o greblă şi strigând în gura mare, „Opreşte-te, hoţule!” Peter și-a pierdut unul dintre pantofi printre verze, iar pe celălalt l-a scăpat în mijlocul cartofilor.

După ce a rămas fără încălţări, a fugit în patru lăbuţe, cât de repede putea pentru a scăpa de urmăritor, dar, din nefericire, a nimerit într-o încâlcitură de agrişe, agăţându-se în ele cu nasturii mari ai hăinuţei sale. Era o haină albastră, cu nasturi din alamă, pe care o primise cadou de scurt timp.

Peter s-a dat bătut, şi a început să plângă cu lacrimi de crocodil; suspinile sale au fost auzite de niste prietenoase rândunele, care au zburat iute către el, şi l-au rugat să se străduiască a scăpa de acolo. Domnul McGregor era sigur ca Peter se pitea pe undeva prin şopron, poate chiar sub unul din ghivecele de flori, aşa ca a început să le ridice cu grijă, unul câte unul, uitându-se atent sub fiecare.

Dintr-o dată, Peter a strănutat, „Hapciu!” Domnul McGregor s-a repezit către el fără a mai sta pe ganduri. Stăpânul grădinii a încercat să pună piciorul pe Peter, pentru a-l captura, dar iepuraşul a sărit pe fereastra şopronului, reuşind astfel să spargă trei ghivece cu flori. Fereastra era prea mică pentru domnul McGregor, iar el era prea obosit să mai alerge după Peter, aşa că s-a întors la treaba lui.

Peter şi-a luat un răgaz pentru a se odihni.  Iepuraşul a încercat apoi să traverseze grădina, dar a fost şi mai derutat, pentru că a ajuns în preajma unui mic  bazin, unde domnul McGregor îşi umplea cu apă găleata. Peter s-a întors către şopron dar a auzit brusc, foarte aproape de el, niste zgomote sunând cam aşa: „Hâr, hârr, hârrr'. Iepuraşul s-a adăpostit sub o tufă şi, văzând că nu i se întâmpla nimic, a urcat pe o roabă şi s-a uitat in jur. L-a văzut a fost domnul McGregor săpând în pământ pentru a planta nişte ceapă. Era întors cu spatele spre el şi, puţin mai încolo, se zărea poarta de intrare în grădină!

Peter a coborât cât a putut de încet de pe roabă şi a început să fugă cât putea de repede de-a lungul unei cărări drepte din spatele unor tufe de coacăze.

Domnul McGregor l-a văzut chiar când ajunsese în colţul acestei poteci, dar lui Peter nu îi mai păsa. S-a furişat pe sub poartă şi a ajuns în siguranţă în pădure.Peter nu s-a oprit din alergat şi nu s-a mai uitat în urmă până când nu a ajuns la casa lui de sub brad.

Era atât de obosit încât se împleticea pe covorul fin de nisip de la intrarea în cuibul său, iar ochii dădeau să i se închidă. Mama lui era ocupată cu gătitul, dar s-a întrebat ce făcuse oare Peter cu îmbrăcămintea sa. Era a doua oară în ultimele două săptămâni cănd iepuraşul îşi pierdea haina şi pantofiorii.

Imi rău să vă spun că lui Peter nu i-a fost prea bine în acea seară. Mama lui l-a dus la culcare, a făcut nişte ceai de muşeţel şi, mai mult decât atât, i-a dat o porţie şi lui Peter! Ea i-a spus năzdrăvanului său fiu: „Trebuie să iei câte o lingură de fiecare dată înainte de a face somnic.'

Fraţii lui, Impiedicilă, Ghemotoc, şi Codiţă-de-bumbac au avut parte însă în acea seară de o gustoasă pâine neagră, chifle cu stafide, lapte şi mure!

Sursa: americanliterature.com

Recomandari
Huff
Mai multe din Copilul tau