Se pot retrage mai devreme de 18 ani banii din contul Junior Centenar? Iată în ce condiţii!

În 2018, a fost implementat Programul Guvernamental gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar, printr-o Ordonanţă de Guvern. Conform acesteia, toţi copiii din România beneficiază de un sprijin financiar de la Stat.

Programul reprezintă de fapt o alternativă pentru stat de a se împrumuta de la populaţie, asigurând însă, în momentul în care persoana titulară împlineşte 18 ani, o anumită sumă strânsă în contul de economii al acesteia. Fondurile vor putea fi utilizate pentru formare profesională, educaţie şi pentru orice are nevoie tânărul în respectiva etapa a vieţii sale.

Cum funcţionează acest cont de economii

Programul presupune că atunci când un copil se naşte şi este înregistrat la Evidenţa Populaţiei, i se deschide automat un cont de economii la unităţile Trezoreriei Statului, fără să fie nevoie de o cerere din partea părinţilor sau a reprezentantului legal. În acest cont, părinţii pot depune oricând sume în lei prin trei moduri: numerar la unităţile Trezoreriei, prin virament bancar şi prin mandat poştal. Dobânda este una fixă, de 3% an, la care se adauga şi o primă oferită de stat, în valoare de 600 de lei, pentru acele conturi care au fost alimentate cu cel puţin 1200 de lei pe an. Copiii din serviciile publice şi private de Protecţia Copilului vor beneficia de o depunere anuală de 1200 de lei de la bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Banii pot fi retraşi mai devreme de 18 ani în situaţii excepţionale

Conform celor de la Financer, chiar dacă programul presupune că sumele nu pot fi retrase înainte că beneficiarul să împlinească 18 ani, sunt anumite excepţii. Din păcate, acestea sunt unele de nedorit, pentru că implică probleme grave de sănătate sau decesul titularului de cont. Astfel, banii din contul Junior Centenar pot fi retraşi în următoarele condiţii:

  • pentru achitarea unor cheltuieli legate de serviciile medico-sociale, de recuperare psihoneuromotorie, dacă titularul respectivului cont suferă de tulburări de dezvoltare;
  • pentru achitarea unor cheltuieli medicale în cazul tratării unor boli foarte grave, care pot provoca decesul titularului: boli infecţioase, boli rare, malformaţii congenitale, boli hematologice, diabet, accidente, intoxicaţii, cancer;
  • în cazul în care titularul contului decedează, părinţii sau reprezentanţii legali ai săi vor putea retrage toată suma din cont, indiferent de vârsta pe care acestea a avut-o.

În cazul retragerii timpurii, pentru sumele existente se calculează bonusurile şi dobânzile respective până la data retragerii. Prima de la Stat se plăteşte pentru anii în care s-au efectuat depuneri, dar şi pentru anul în care a intervenit situaţia excepţională, la fel cum se întâmplă şi în cazul dobânzii.

Din momentul în care împlineşte 18 ani, titularul nu mai beneficiază de acest program guvernamental. Este important de ştiut că pentru aceste operaţiuni care se derulează prin contul individual de economii, Trezoreria Statului nu percepe niciun comision.

Chiar dacă programul a fost lansat de doi ani, se pare că părinţii nu au manifestat un interes sporit pentru el. La începutul acestui an, doar 1,5% dintre copiii din România aveau bani în aceste conturi, în acest procent intrând şi copiii din sistemul de protecţie socială, pentru care sumele sunt virate de Ministerul Muncii.

Sursa foto: unsplash.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau