10 lucruri pe care nu le știai despre bebeluși

Știm că cele mai multe simțuri li se dezvoltă din viața intrauterină, știm că zâmbesc încă din burtica mamei și că pot recunoaște fără greșeală vocea mamei, imediat după ce s-au născut. Sunt însă o mulțime de alte lucruri pe care nu le cunoaștem despre bebeluși. Tu, de exemplu, știai că…?

 

  • Bebelușii născuți în mai sunt, în medie, cu 200 de grame mai grei decât cei născuți în oricare altă lună. Medicii nu au vreo explicație științifică pentru acest lucru.

 

  • Bebelușii se nasc cu 300 de oase. În timp, ele se unesc, iar ca adulți avem doar 206 oase.

 

  • Capul unui nou-născut cântărește cam 25% din greutatea totală.

 

  • Un bebeluș de 6 luni poate respira și înghiți simulan, în timp ce un adult nu poate face asta (încercați!)

 

  • Reflexul de a apuca al unui nou-născut este atât de puternic, încât dacă ar fi ridicat de deget în aer, și-ar putea suporta propria greutate (ar fi bine, totuși, să nu testați teoria asta…)

 

  • Nou-născuții nu pot plânge! Deși țipă și agită atunci când nu le convine ceva, nou-născuții nu pot plânge, tehnic vorbind. Lacrimile nu pot fi eliberate, de fapt, decât din a treia săptămînă de viață. Dacă observi că bebelușul tău nu ‘produce’ lacrimi după această vârstă, vorbește cu medicul – este posibil să fie vorba despre o obstrucție a canalului lacrimal.

 

  • Cei mai mulți bebeluși își dublează la 6 luni greutatea cu care s-au născut. Acest lucru este aproape imposibil la oricare altă vârstă de-a lungul vieții.

 

  • Până la a doua aniversare, un bebeluș a fost schimbat, în medie, de 7300 de ori. Fiecare schimbare de scutec durează cam 2 minute – ceea ce se traduce prin 3 săptâmâni de lucru cu normă întreagă (40 de ore) pe an!

 

  • Bebelușii se hrănesc primii atunci când locuiesc în burtica mamei. Prin cordonul ombilical, ei iau toți nutrienții de care au nevoie și lasă mamei restul. De aceea este atât de importantă dieta echilibrată în timpul sarcinii. Vezi aici ce mănânci pentru 2.

 

  • Gemenii nu se nasc neapărat în același timp. Ei pot veni pe lume la diferențe de ore bune. Sunt multe cazuri în care, dintr-o pereche de gemeni, primul venit se naște pe 31 decembrie, iar al doilea pe 1 ianuarie, anul viitor…Cea mai mare diferență între primul venit și al doilea s-a înregistrat în 1995. Primul frate s-a născut pe 11 noiembrie 1995, nașterea fiind indusă din cauza unei infecții, iar al doilea a venit pe lume 84 de zile mai târziu, pe 2 februarie 1996!

 

 

Mai multe articole