11 moduri de a fi un exemplu bun pentru copilul tău

Copiii sunt foarte receptivi la ceea ce se petrece în jurul lor şi cum se poartă părinţii, fraţii. De aceea, este important să ai grijă ca cel mic să fie influenţat doar în mod pozitiv pentru a porni cu dreptul în viaţă.

De asemenea, este foarte uşor să îi spui copilului ce să facă şi ce să nu facă. Însă cea mai bună metodă de a îl educa este prin exemplu.

 

1. Fii calmă! Copiii te vor provoca întotdeauna, intenţionat sau nu. O mamă responsabilă îşi păstrează calmul, nu ţipă, nu loveşte, nu dă pedepse mari pentru greşeli mici doar pentru că este furioasă.

2. Fii răbdătoare! Uneori îţi doreşti ca fiica ta să înveţe din prima ceea ce îi explici sau să facă ce are de făcut fără ca tu să îi aminteşti de o sută de ori. În momentele când simţi că îţi pierzi răbdarea, reaminteşte-ţi că un copil are propriul ritm de învăţare şi de dezvoltare.

3. Dă dovadă de respect faţă de ceilalţi. Dacă fiul tău te aude vorbind urât despre cineva, ce îl va opri să vorbească şi el la fel cu cei din jur?

4. Fii prezentă! Copiii au nevoie de o mamă care să fie acolo’ atunci când au nevoie.

5. Profită de timpul liber. Când ai puţin timp liber, nu ţi-l petrece în faţa televizorului! E de preferat ca cel mic să nu recepţioneze această activitate ca pe un lucru pozitiv.

6. Citeşte. Observând înclinaţia ta către lectură, fiul sau fiica ta va fi prins în mrejele iubirii pentru cărţi, în special, şi cunoaştere, în general.

7. Ţine-te de cuvânt. Pentru a avea un copil de încredere, trebuie ca tu să fii un părinte de încredere. Când promiţi ceva, respectă!

8. Bucură-te de lucrurile mărunte. Copiii din ziua de azi sunt foarte influenţaţi de tendinţa tuturor spre materialism şi vor ajunge să creadă că fericirea lor depinde de cea mai performantă maşinuţă. Demonstrează-i câte lucruri frumoase sunt gratis!

9. Respectă regulile de circulaţie. De fiecare dată când eşti cu copilul în maşină, încearcă sa nu te avânţi în dispute cu ceilalţi parteneri din trafic. De asemenea, poartă centura de siguranţă şi explică-i celui mic care este rolul acesteia.

10. Nu fuma. Sau, dacă eşti fumător, renunţă la acest obicei. Sănătatea ta şi a celor din jur se va ameliora simţitor.

11. Zâmbeşte! Şi încearcă să ai cât mai mult umor; simţul umorului este un instrument valoros de educaţie a copilului.

 

Foto: shutterstock.com

Mai multe articole