4 greseli pe care parintii le fac in sezonul rece

Sezonul rece e perioada in care raceala si gripa sunt in floare, lucru care sperie orice parinte. Insa nu e bine nici sa cadem in extrema cealalta cand vine vorba de protejarea celui mic impotriva bolilor sezoniere. Iata care sunt cele mai comune 4 greseli pe care parintii le fac in sezonul rece.

Infololesc copilul din octombrie pana in aprilie

De la prima adiere de vant, multi parinti isi transforma copilul intr-un mic burrito. Apoi, ca tabloul sa fie complet, ii atrag atentia sa nu mai alerge, ca transpira.
Astfel, majoritatea copiilor ajung sa transpire in exces, iar corpul se raceste si, in concecinta, copiii racesc.
Parintii au impresia ca nu i-au imbracat suficient de gros si mai adauga cateva straturi, sa fie siguri.

Cum trebuie imbracat copilul iarna?

Adaptat la vreme, in mai multe straturi. Copiii, mai ales cei trecuti de primele luni de viata, nu au nevoie de mai multe straturi de imbracaminte decat au adultii.
Copiii, cu exceptia celor prematuri, au capacitatea de a-si regla temperatura corpului, asa cum si noi o facem.
Cand este frig, imbraca-l in 2-3 straturi de haine, din care unul neaparat pe piele, iar daca incepe sa alerge si ti-e teama ca va transpira, da unul din straturi jos.
Cand copilul se opreste din joaca, iar corpul lui incepe sa se raceasca la loc dupa efort, pune stratul inapoi.
Daca cel mic transpira, sterge transpiratia imediat si inlocuieste hainele ude cu altele uscate.

Il tin cu caciula pe cap, inclusiv in casa

Caciula si fularul nu sunt articole vestimentare de purtat inca de la prima adiere de toamna, si nici nu ai de ce sa i le pui in casa, ca doar nu bate viscolul.
Cand sunt necesare caciula si fularul?

Cand aerul este rece, cand viscoleste sau cand e ger, pentru a proteja extremitatile (urechi, nas, obraji) de degeraturi.
Asigura-te ca ii dai caciula si fularul jos imediat ce urci in autobuz, masina sau metrou, oriunde este mult prea cald pentru caciula si fular.

Infofolesc copilul cand e racit

Sigur ati vazut asta si in filme: cand un personaj are febra, i se aplica comprese reci, nu calde; este dezbracat, nu imbracat.
Ei bine, la noi e fix invers „pentru a transpira, ca sa iasa febra'.
Cu exceptia situatiei in care copilul are frisoane, nu ai de ce sa ii pui trei plapumi pe el. Se va incinge si mai tare, va transpira, iar cand va iesi de sub plapuma va resimti toata transpiratia extrem de rece.

Nu scot copiii mici afara

Cu exceptia situatiei in care e un ger de crapa pietrele, afara viscoleste sau ploua copilul trebuie scos afara, la aer.
Copiii care petrec timp mai mult afara, la aer curat, dorm si mananca mai bine decat cei care sunt scosi mai rar din casa.

Citeste si: Cum alegi imbracamintea copilului

Mai multe articole