Gustul pentru lectură începe acasă, de când copiii sunt mici. Părinții sunt cei care au sarcina de a aduce cărțile în atenția copiilor și de a-i face pe micuți să le îndrăgească. Numai citindu-le cărți pentru copii, potrivite vârstei lor, micuții își vor dezvolta imaginația și vor fi isteți și descurcăreți în viață.
Copiilor le place să-și imagineze aventuri și lumi diferite, sunt foarte creativi și imaginația lor se dezvoltă rapid dacă le sunt puse la dispoziție materialele necesare, iar cărțile ocupă primul loc.
Citește-i cărți pentru copii, chiar dacă e mic
Cărțile pentru copii pot fi introduse în lumea micuților încă dinainte de naștere, când mama poate citi bebelușului din burtică. Apoi, după naștere, îți poți face un ritual din a citi copilului, chiar dacă aparent, pare inutil în primele luni de viață. Multe sunt studiile care au arătat că bebelușii cărora li s-a citit au avut un vocabular mai bogat și au înregistrat progrese pe toate planurile în copilărie. Așadar, citește-i copilului tău cărți pentru copii, potrivite lui!
Iată câteva recomandări de cărți pentru copii care să-i dezvolte imaginația!
Cărți pentru copii – Povești din Pădurea Muzicală
‘Povești din Pădurea Muzicală‘ este o îndrăgită colecție de cărți pentru copii scrisă de Cristina Andone ale cărei personaje principale sunt cei mai mari compozitori ai lumii. Cărțile original ilustrate de Adriana Gheorghe, Sebastian Opriță și Thea Olteanu îi vor „împrieteni pe copii cu muzica clasică oferindu-le într-un mod plăcut și pe înțelesul lor informații esențiale pentru cultura lor generală. Descoperă alături de micuțul tău frumoasele povești despre Paganini sau Bach.
Poartă-l prin minunata lume a muzicii datorită acestor deosebite cărți pentru copii. Îndeamnă-l apoi să-și aleagă compozitorul preferat, după ce i-ai pus să asculte și muzica celebrelor personaje.
Colecția de cărți pentru copii Nemi
Pline de umor și de învățăminte, cărțile cu animale ale lui Jill Tomlinson sunt apreciate în lumea întreagă de copii care vor să-și găsească locul într-o poveste bună. Sunt cărți pentru copii emoționante și educative, cu numeroase întâmplări hazlii din lumea animalelor. Pe colecții.libertatea vei găsi ‘Gorila care voia să se facă mare‘, ‘Bufnița care se temea de întuneric‘, ‘Pinguinul care voia să afle mai multe‘, ‘Pisicuța care voia să ajungă acasă‘ etc. De asemenea, așteaptă să fie citite și descoperite multe alte povești fascinante pentru copii, precum ‘Matei o iubește pe mami‘, de Brigitte Weninger și Eve Tharlet, ‘Un băiat numit Crăciun‘ sau ‘Fetița care a salvat Crăciunul‘, ambele de Matt Haig.
Povești interesante pentru copii
Dacă nu știi ce cărți să mai alegi pentru lectura micuțului tău, pe colecții.libertatea găsești autori importanți pentru copii din literatura lumii, precum și ilustratori cu o marcă unică. Indiferent de domeniul abordat, carțile sunt o invitație la autoeducație: literară, vizuală, terapeutică. De exemplu, cartea ‘500 de adevăruri incredibile și trăsnite‘ o găsești la prețul de numai 14.99 lei. Din ea copilul tău va afla o mulțime de adevăruri incredibile și trăsnite despre plante, animale, corpul uman, sport, istorie etc. Acesteia, i se alătură o pleiadă de cărți pentru copii, numai bune de pus în biblioteca micului cititor.
Mitologia pentru copii
Din aceste fantastice cărți pentru copii, va descoperi lumea fascinantă a zeilor, eroilor și creaturilor fantastice. Citește împreună cu micuțul tău, noua serie de cărți: ‘Mitologia pentru copii‘ – o prețioasă colecție de povești ilustrate. ‘Întoarcerea lui Ulise‘, Echo și Narcis‘, ‘Nașterea Afroditei‘, sunt doar câteva din multele titluri pe care le găsești pe colecții.libertatea.