4 simptome pe care mulți părinți le ignoră și care pot semnala afecțiuni serioase la copii

Orice părinte pune pe primul loc sănătatea copilului, însă unele simptome îi pot induce în eroare sau sunt trecute adesea cu vederea.

 O mulțime de afecțiuni au simptome foarte ușoare sau comune cu alte boli mai frecvente, așa că fie sunt trecute cu vederea de părinți, fie sunt tratate în mod eronat. Părinții le doresc mereu tot ce este mai bun copiilor, însă unele lucruri pur și simplu le scapă, din lipsa de cunoștințe medicale.

Iată câteva dintre simptomele care sunt adesea omise de părinți, dar anunță afecțiuni serioase ale copiilor:

 1. Simptomele care seamănă cu cele ale unei răceli ușoare pot, de fapt, să semnaleze o altă afecțiune

 Copilul strănută sau îi curge nasul? Cel mai probabil crezi că este vorba despre o răceală, nu-i așa? Ei bine, aceste semne ar putea fi cauzate și de o alergie. De altfel, se prevede că până în 2050 jumătate din populația planetei va suferi de cel puțin o formă de alergie. Deși nu este mereu o reacție gravă, orice alergie este în măsură să afecteze confortul și viața pacientului.

 

Este greu de depistat pentru că reacțiile sunt dintre cele mai diverse, de la comunele strănuturi, până la bubițe roșii la nivelul pielii sau chiar reacții grave ce blochează respirația. Informarea prin simpla documentare cu privire la simptomele alergiilor este de mare ajutor, pentru că doar după ce este pus un diagnostic corect se poate trece la tratarea unei afecțiuni. Doar citindu-le vei realiza că sunt foarte ușor de trecut cu vederea, mai ales în cazul unui copil care adesea nu știe cum să descrie senzațiile pe care le are.

2. Durerile de cap pot ascunde o mulțime de alte probleme

 Migrenele la adulți sunt destul de dese, sunt cauzate de o mulțime de factori de mediu, trec destul de repede și nu sunt semnul unei boli grave. Din acest motiv mulți părinți tratează cu lejeritate o durere de cap a copilului.

O migrenă a copilului poate semnala, însă, o afecțiune mai gravă precum sinuzita (infecția sinusurilor), dar și o avitaminoză, probleme dentare, o afecțiune oculară sau chiar și tumori, în unele cazuri.

3. Durerile de stomac nu sunt doar consecința unei mese prea bogate

 Copiii acuză adesea dureri abdominale ce pot fi foarte ușor trecute cu vederea de către părinți. O masă prea bogată, prea multe dulciuri sau fructe sau pur și simplu un aliment care nu i-a priit sunt printre cele mai comune cauze ale durerilor de stomac ale copiilor.

 

În același timp, durerile abdominale pot fi cauzate și de o gastroenterită, gastrite, alergii și intoleranțe alimentare, apendicită, sindromul colonului iritabil, obstrucție intestinală sau chiar o formă de diabet.

4. Somnolența nu este provocată doar de prea multă joacă

 Este foarte ușor ca părinte să treci cu vederea faptul că micuțul doarme mai mult. De fapt, o mulțime de părinți se plâng că prichindelul nu doarme destul sau nu vreau sa doarmă la prânz, așa că pare ieșit din comun să ne îngrijorăm că cel mic vrea să doarmă, nu-i așa? Ei bine, somnolența poate indica meningită, probleme ale tiroidei, diabet, anemie sau avitaminoză.

Desigur, nu în toate cazurile aceste simptome sunt provocate de o boală. Părinții trebuie să fie atenți la momentul apariției lor, la intensitatea și durata lor. Ce este cel mai important este ca ele să nu fie tratate „după ureche’, pentru că ar putea provoca mai mult rău.

 

Sursa foto: Shutterstock

Mai multe articole