5 lecții distractive despre igienă pe care copilul tău trebuie să le învețe

Copiii reușesc mereu să se murdărească și, oricât de mici ar fi, nu e niciodată prea devreme să învețe cele mai importante reguli de igienă.

Secretul constă în a pune la cale o rutină și a o respecta cu sfințenie, ne povestește Brett R. Kuhn, doctor în psihologia copilului de la Centrul Medical al Universității din Nebraska. Nu va învăța peste noapte, însă, dacă se obișnuiește cu aceste practici, cel mic va dezvolta o serie de obiceiuri sănătoase,  pe care să le urmeze mai târziu și fără supravegherea ta. Iar dacă transformi cele mai necesare practici activități într-un joc, micuțul tău se va simți bine și va participa bucuros.

  1. De-a spălatul pe dinți. Un mod distractiv de a-l învăța regulile igienei orale

Mulți părinți pot întâmpina dificultăți când vine vorba despre igiena orală. De aceea este foarte important să transformi acest obicei plictisitor într-o joacă. Explică-i pe îndelete cum se face o spălare corectă, iar apoi treceți la joacă. Lasă-i impresia că periuța de dinți este o jucărie sau faceți întrecere pentru a vedea cine se spală primul, respectând toți pașii. Folosește o astfel de periuță de dinți electrică, special concepută pentru dințișorii sensibili ai copiilor de la 4 ani în sus. Chiar și porțiunile dintre dinți vor avea parte de o curățare bună, fără efort sau disconfort pentru copii. Ca să te asiguri că micuțul tău nu se va plictisi de ea, el își poate personaliza periuța alegând între panourile interschimbabile atractive și pline de culoare.

  1. Băiță cu balonașe

Copilul va avea nevoie de ajutorul tău câțiva ani buni pentru a se curăța în timpul băii, însă asta nu însemnă că nu poate învăța noțiunile de bază. Ca să înțeleagă și să prindă repede ce are de făcut, vorbește-i pas cu pas, de la șamponare și până la clătire și lasă-l să copieze mișcările. Bălăceala poate fi chiar distractivă pentru micuț, iar ca să îi menții interesul și să nu se plictisească, pregătește-i cădița cu spumă sau lasă-l să facă baloane de săpun folosind, desigur, produsele speciale pentru copii. Nu neglija nici jucărioarele precum rățuștele sau vaporașele di cauciuc.

  1. Spălatul pe mâini și săpunul potrivit

Orice copil trebuie să fie spălat pe mâini cât mai frecvent, în special în perioadele în care există predispoziție la răceli. Niciodată nu e prea mic să înțeleagă de ce trebuie să se spele pe mâini. Folosește un săpun viu colorat, care îi atrage atenția, modelat în formă de prăjiturele sau de animăluțe. Arată-i cum se folosește și lasă-l să imite mișcarea. Faceți un obicei din a vă spăla pe mâini înainte și după fiecare masă, după ce se joacă cu animalele de companie sau chiar cu propriile jucarii, după ce își suflă nasul. Psihologii sugerează să faci mereu liste când vrei să instalezi astfel de obiceiuri și să le repetați împreună. Este important ca ele să fie bine integrate în comportamentul micuțului.

  1. Salvează animăluțe când tai unghiuțe

Nu neglijați unghiuțele. Ele au nevoie de multă grijă pentru a rămâne sănătoase, fiind un focar de bacterii pe care copilul le poate duce către ochi sau gură. Așadar, învață-l ca trebuie să aibă mereu unghiutele tăiate și curate.

Din păcate însă, copii sunt mai mereu nestatornici când vine vorba de tăierea unghiilor. Ca să îl liniștești pe micuț, parenthood.com propune să inventezi o povestioară, spunându-i că fiecare unghiuță tăiată salvează un animăluț. Cel mai probabil prichindelul va arde de curiozitate să afle ce animăluț urmează să fie salvat.

  1. Cântece și povești la oliță

Primul pas este găsiea oliței potrivite. Cu cât este mai încântat de oliță, cu atât va învăța să o utilizeze mai repede. Poți opta pentru o oliță muzicală, care îl va încuraja să o folosească sau puteți cânta împreună, iar astfel copilul va fi mult mai relaxat. După ce mai crește puțin, ține o carte în baie și citește-i din ea când are nevoie la toaletă, învățându-l treptat să citească singur. Scopul este ca micuțul să capete încet-încet independență.

Foto: Shutterstock

Mai multe articole