Alăptatul nu îi face pe copii mai deștepți, dar cu siguranță îi liniștește. Cum poți face asta oriunde te-ai afla

Mitul potrivit căruia laptele matern ar crește IQ-ul bebelușilor a fost dărâmat. Oamenii de știință din Irlanda au studiat 8.000 de copii până la vârsta de 3 ani, numai pentru a descoperi că cei mici hrăniți cu lapte praf erau la fel de inteligenți precum copilașii hrăniți la sân. Cu toate acestea, potrivit studiului, laptele matern i-ar liniști pe copiii hiperactivi.

Asta după ce studii anterioare sugerau că laptele matern ar crește atât abilitățile celor mici de a rezolva probleme, cât și pe cele de comunicare. Însă, după ce background-ul familial a fost luat în considerare, oamenii de știință nu au mai descoperit diferențe majore în dezvoltarea copiilor, ajungând astfel la concluzia că interacțiunea cu părinții și mai ales calitatea acestei interacțiuni este de fapt cea responsabilă de dezvoltarea unui copil.

Însă asta nu înseamnă că laptele matern nu are beneficii majore pentru bebeluși. De la șanse mai mici de a dezvolta infecții la urechi, până la un risc mai redus de astm, avantajele alăptatului sunt practic infinite. Pentru o mamă modernă, care lucrează și crește un bebe în același timp, poate fi greu să alăpteze, din moment ce este plecată de acasă pentru mult timp. În astfel de situații însă vin în ajutor accesorii precum acestea. Cu ajutorul lor poți pompa și stoca laptele matern sau poți face experiența alăptatului chiar și mai relaxantă pentru tine și bebe.

 

Iată care sunt alte beneficii ale alăptatului, atât pentru bebe, cât și pentru mamă, în afară de cele menționate mai sus:

  • Un bebe mai sănătos – laptele matern reduce incidența pneumoniilor și a răcelilor. În plus, la copiii alăptați apar mai rar infecțiile gastrointestinale, precum diareea;
  • Oferă protecție pe termen lung – reduce riscul dezvoltării unor boli cronice, precum diabetul;
  • Întărește sistemul osos – se pare că femeile care alăptează au un risc mai redus de osteoporoză, după menopauză. Și asta pentru că atunci când o femeie alăpează, organismul ei absoarbe calciul mai eficient;
  • Reduce riscul sindromului de moarte subită la jumate;
  • Reduce riscul unor probleme de greutate – atât pentru mamă, cât și pentru copil;
  • Este ecologic – da, ai citit bine, alăptatul protejează mediul înconjurător, și asta pentru că vacile crescute pentru lapte sunt un factor major al încălzirii globale;
  • Te ajută să te recuperezi mai repede după sarcină – când alăptezi, organismul tău produce oxitocină, care ajută la contracția uterului. Asta reduce riscul hemoragiilor după naștere. În plus, dacă alăptezi, uterul tău își va recăpăta forma inițială în aproximativ 6 săptămâni după naștere, în comparație cu 10 săptămâni în cazul în care nu alăptezi;
  • Crește eficiența vaccinurilor – potrivit studiilor, sugarii alăptați răspund mai bine la imunizare;
  • Îți oferă o pauză de la menstruație – pentru că atunci când alăptezi corpul tău eliberează prolactină, ovulația va fi întârziată. Când nivelul acestui hormon va scădea, creierul va elibera din nou estrogen și progesteron, iar mentruația va reveni. Însă acest lucru se întâmplă abia după 6-8 luni sau chiar un an de la naștere și începerea procesului de alăptare;
  • Este mai ieftin – nu mai dai bani pe lapte praf, al cărui preț poate fi destul de mare;
  • Îți vei cunoaște mai bine bebele în acest fel – vei ști instinctiv de ce are nevoie copilul tău și mai ales când este sătul;
  • Alăptatul înseamnă și prietenii noi – vei cunoaște femei ca tine care alăptează și veți schimba informații prețioase despre creșterea celor mici. Cine știe peste ce persoană interesantă vei da, care îți va rămâne prietenă pentru toată viața?

Tu ce beneficii ale alăptatului mai știi?

 SURSA FOTO: www.shutterstock.com

Mai multe articole