Copiii cresc cu o viteză incredibilă și înainte de a-ți da seama vor începe să facă lucruri specifice adulților, inclusiv purtarea hainelor și bijuteriilor pentru adulți. Deși multe astfel de articole sunt potrivite, în funcție de vârsta copilului, la fel de munte dintre acestea nu se vor potrivi celor mici. Tocmai din acest motiv am schițat în rândurile următoare un ghid cu bijuterii pentru copii recomandate în funcție de vârstă, în așa fel încât părinții să poată lua cele mai bune decizii spre binele copiilor lor.
Descoperă, așadar, în rândurile următoare, care sunt cele mai potrivite bijuterii pentru copii și cărei vârste le sunt recomandate!
Cerceii tip stud
Nu mai este niciun secret că cerceii din aur și din argint de tip stud sunt primele bijuterii pe care fetițele nou-născute le poartă chiar de îndată ce ajung acasă de la maternintate. Aceștia trebuie să fie realizați din metale prețioase și să prezinte modele delicate, rotunjite, fără porțiuni care în care degețelele, părul sau hainele să se poată prinde. Închizătoarea acestor cercei trebuie să fie cu șurub închis, pentru a nu răni pielea delicată a bebelușului.
Desigur, cerceii de tip stud se vor potrivi la fel de bine fetițelor de toate vârstele și femeilor, deopotrivă. Dacă vrei ca fetița ta să se bucure de unele dintre cele mai frumoase perechi de cercei, îți recomandăm să dai o comandă de cercei de la Pandora. Diversitatea în ceea ce privește aceste bijuterii pentru copii este uluitoare!
Brățări pentru bebeluși
La vârste fragede, cei mici pot purta și brățări pentru bebeluși, o primă bijuterie extrem de delicată. Această bijuterie poate fi chiar gravată și personalizată cu numele bebelușului și poate deveni un suvenir special pe care îl va păstra pentru totdeauna. De asemenea, brățara poate fi personalizată și cu zodia copilului sau ora și data la care a venit pe lume. Astfel, printre modelele de bijuterii recomandate pentru copii se numără și aceste brățări pentru bebeluși, ideale până la vârsta de 3 anișori.
Modelele simple de lănțișoare
Există o mulțime de modele de lănțișoare și coliere pentru copii, menite să le aducă fetițelor un plus de gingășie și delicatețe. Acestea se vor potrivi începând cu vârsta de 5-6 anișori, pentru a nu exista niciun risc asociat cu purtarea unor astfel de bijuterii pentru copii. Poți miza pe lănțișoare cu cele mai jucăușe modele de pandantive, asociate vârstei și preferințelor fetiței tale.
Brățări cu talismane
Brățările cu talismane sunt accesorii extrem de populare în rândul adolescentelor, preocupate de adunarea a cât mai multor charm-uri pe brățările lor. Ține cont de pasiunile și preferințele fetiței tale și dăruiește-i ori de câte ori se ivește ocazia charm-uri delicate, care să-i reflecte pasiunile. Brățările cu talismane din metale prețioase sunt considerate cu siguranță un plus, cu atât mai mult în cazul adolescentelor pasionate de tot ceea ce înseamnă modă.
Desigur, în cazul fetelor deja ajunse la vârsta adolescenței, li se vor potrivi și cerceii lungi, sclipitori, alături de coliere supradimensionate sau inele delicate din metale prețioase. Mai mult, pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, un ceas poate fi considerat o bijuterie funcțională și distractivă. Există atât de multe modele de astfel de bijuterii pentru copii, încât este imposibil să nu găsești ceasul perfect pentru prichindelul tău.
Acestea au fost, în linii mari, bijuteriile recomandate pentru copii, fiecare în parte corespunzând unei anumite categorii de vârstă. Ține cont de vârsta micuței tale, dar și de informațiile oferite în acest articol, pentru a face cele mai bune alegeri în materie de bijuterii pentru copii și pentru a-ți impresiona micuța cu ultimele tendințe în materie de accesorii!
Sursa foto: Shutterstock