Uneori, copiii, ca si adultii, pot avea nevoie de psihoterapie. Terapia ii poate invata pe copii abilitati de rezolvare a problemelor emotionale si comportamentale, a dificultatilor prin care trec si, mai ales, importanta gestului de a cauta ajutor specializat.
Foarte multe evenimente semnificative de viata – moartea unui membru al familiei, a unui prieten, a unui animal de companie, divortul, mutarea dintr-o casa in alta, dintr-un oras in altul, un parinte plecat (sau ambii) la munca in strainatate, o boala grava a cuiva din familie, abuz, trauma – pot produce stres, care, la randul sau, duce la probleme de comportament, de dispozitie, tulburari de somn, modificari ale apetitului, probleme de invatare sau relationare.
Uneori insa, nu este foarte clar ce a determinat un anumit comportament al copilului – de tipul retragere, ingrijorare, dispozitie, teama, spre a fi plangacios etc.
Alteori, chiar daca avem doar impresia ca fiul sau fiica noastra ar putea avea dificultati emotionale sau comportamentale, ar trebui sa avem incredere in instinctul nostru de parinte si sa apelam la ajutor specializat.
Semnele care ne duc cu gandul la nevoia de a apela la psiholog:
- intarzieri in dezvoltarea vorbirii, limbajului sau utilizarii toaletei;
- probleme de invatare sau de atentie (ca in cazul ADHD, de exemplu);
- probleme de comportament (indisciplina, furie excesiva, enurezis, tulburari de alimentatie etc.);
- scadere a performantelor scolare;
- episoade de tristete, fragilitate emotionala, depresie;
- retragere sociala sau chiar izolare de ceilalti copii;
- cand copilul este victima agresivitatii verbale sau fizice din partea celorlalti copii sau este chiar el agresorul;
- scaderea interesului pentru activitati care inainte ii faceau placere;
- comportament foarte agresiv (musca, loveste, bate), indreptat catre ceilalti sau catre sine;
- schimbari bruste in comportamentul alimentar (in special la copilul mare);
- insomnie sau hipersomnie;
- absenteism scolar sau intarzieri frecvente de la scoala;
- schimbari de dispozitie (treceri bruste de la tristete la veselie excesiva);
- aparitia sau cresterea plangerilor legate de dureri fizice (dureri de cap, de stomac, acel nu ma simt bine’) care nu sunt confirmate de examenul medical ca fiind cauzate de boli;
- managementul unor boli serioase, grave, cronice sau acute;
- semne ale utilizarii de substante: – alcool, droguri, medicamente, solventi, tutun;
- probleme de tranzitie (mutare, separare, divort etc.);
- abuzul emotional, fizic ori sexual sau alte evenimente traumatizante.
Copiii care nu sunt inca de varsta scolara pot beneficia de evaluarea psihologului atunci cand exista intarzieri semnificative in achizitiile de dezvoltare (mersul, vorbirea etc.) sau cand exista suspiciuni de autism sau alte tulburari de dezvoltare psihica.
Cand ajungi la specialist, discuta fara retinere despre toate ingrijorarile tale de parinte, nu te teme ca exagerezi sau esti caraghios cu detaliile despre copil – uneori, diagnosticul corect sta tocmai in aceste detalii.
E bine sa tinem cont de ceea ce spun persoanele cu care copiii nostri interactioneaza regulat (educatoarele, invatatoarele), pentru ca ele pot observa lucruri care noua ne scapa.