Comportamentul bebeluşului în primul an

Dezvoltarea bebeluşului e influenţată de factori multipli: constituţie, ereditate, o bună stare a sănătăţii, ambientul, elemente datorită cărora copilul poate fi mai precoce în ceea ce priveşte limbajul şi mai lent în ceea ce priveşte mersul, sau invers.

Mişcările corporale şi expresiile faciale ale bebeluşului tău reprezintă modul în care el comunică cu tine.

Trebuie să înveţi să observi, zilnic, progresele, chiar şi minime, dar constante pe care copilul tău le face.


Care este comportamentul bebeluşului în prima lună?

  • Copilul priveşte chipul mamei, mai ales când este pus la sân.
  • Încetează să plângă în momentul în care aude vocea mamei.
  • Se linişteşte dacă mama este prezentă, îl răsfaţă şi îl priveşte.
  • Doarme mult, se trezeste doar pentru masă, stă treaz şi liniştit pentru scurt timp, apoi adoarme.
  • Caută adesea sânul sau biberonul.
  • Culcat pe spate, îşi ţine membrele îndoite şi capul întors într-o parte, îşi agită picioarele şi mâinile.
  • Reacţionează la voci şi sunete, tresărind sau plângând.


Între 2-4 luni

  • Scânceşte întruna.
  • Recunoaşte vocea mamei şi se întoarce spre direcţia de unde vine aceasta.
  • Doarme mai ales în timpul nopţii, iar în timpul zilei este treaz şi atras de mediul înconjurător.
  • Urmăreşte cu privirea atât chipuri, cât şi obiecte în mişcare.
  • Se arată frustrat dacă i se ia un obiect care îi este drag.


Între 4-6 luni

  • Gângureşte când i se vorbeşte şi întinde braţele spre interlocutor.
  • Zâmbeşte propriei sale imagini ce se reflectă în oglindă.
  • Întinde braţele spre un obiect, îl prinde şi îl duce la gură.
  • La vederea biberonului începe să se agite, întinde braţele, deschide gura, gângureşte.
  • Doarme de seara până dimineaţa devreme.
  • Culcat pe spate, se rostogoleşte din această poziţie şi stă aplecat, fiind sprijinit.

 

Între 6-8 luni

  • Copilul recunoaşte chipurile familiare.
  • Îşi manifestă primele reacţii de teamă faţă de necunoscuţi, la vederea cărora, deseori, izbucneşte în plâns.
  • Rosteşte primele silabe (da-da, ta-ta, ma-ma).
  • Mănâncă hrană semisolidă.
  • Se arată mulţumit când îşi vede mama, o urmăreşte cu privirea.
  • Începe să stea în funduleţ, cu braţele depărtate.
  • Ţine în mână obiecte, pe care le manipulează cu precizie.
  • Îşi aminteşte şi recunoaşte momente şi situaţii obişnuite în cursul zilei.

 

Între 8-10 luni

  • Plânge când un adult îi spune nu’.
  • Strigat pe nume, copilul răspunde.
  • Uneori consimte să execute gesturi simple la cererea adultului.
  • Dă cu obiectele de masă pentru a auzi zgomotele pe care acestea le produc.
  • Se ridică în picioare, din poziţie şezând, agăţăndu-se de un element sprijin.
  • Se joacă cu propriile picioare, le apucă şi le duce la gură.
  • Îi place să facă baie.
  • Indică obiectele care îl atrag şi le cere.
  • Are un ritm somn-trezie stabil.
  • Întinde mâinile spre adult, pentru a cere să fie luat în braţe.
  • Se bucură când aude vocea mamei, chiar dacă aceasta se aude dintr-o altă cameră.


Între 10-12 luni

  • Începe să pronunţe cuvinte scurte, repetă numeroase sunete bisilabice cu intenţia evidentă de a numi obiectele pe care le doreşte.
  • Acceptă obiecte de la adult, dar le restituie numai cui vrea.
  • Merge pe distanţe mai lungi, dacă este ţinut de mână.
  • Se întristează când părinţii dispar din raza lui vizuală, dar reuşeşte să se autoconsoleze cu obiecte dragi pe care le ţine lângă el.
  • Adoarme cu uşurinţă.
  • Îi place să se joace.
  • Apreciază mâncărurile noi, mai gustoase, vrea sa încerce să bea singur.

 

 

Foto: shutterstock.com

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole