Carnea nu e un dușman

Nu cu toții suntem carnivori, iar în ultimii ani, carnea a fost subiect de dezbateri aprinse între cei preocupați de nutriție și stil de viață sănătos. Carnea rămâne totuși o sursă importantă de nutrienți. Dr. Bogdan Guinea ne sfătuiește când și ce tipuri de carne să mâncăm.

 

Desi exista multi adepti ai meniului vegetarian, ce beneficii are carnea?

Bogdan Guinea: Este de recomandat sa consumam atat carne, cat si vegetale. Nu putem sa vorbim doar de consumul de carne, deoarece tot ceea ce organismul are nevoie pentru „a se pastra in forma se gaseste, in egala masura, in alimentele de origine animala si in cele de origine vegetala. Ne referim aici la proteine, esentiale pentru buna functionare a diferitelor aparate si sisteme. Proteinele de origine animala contin toti aminoacizii necesari organismului – muschilor si organelor. Pe de alta parte, carnea este o importanta sursa de fier, usor asimilabil. Cu toate ca aceste proteine de origine animala ne sunt necesare, cand consumul de carne este exagerat, putem dezvolta anumite afectiuni.

 

In functie de anotimp, este recomandat sa consumam anumite tipuri de carne?

B.G.: Metabolismul uman poate fi influentat de anotimp. Se stie ca frigul inhiba centrul satietatii din creier si stimuleaza centrul foamei, iar caldura stimuleaza centrul satietatii si inhiba centrul foamei. Asa se explica de ce uneori, in perioadele friguroase, ne creste apetitul. Nu exista o regula anume conform careia se consuma doar un anumit tip de carne ori se exclude proteina animala din dieta, in functie de anotimp. Insa, pentru a satisface necesitatile organismului recomand, primavara, consumul de carne slaba, cum ar fi cea de pui, vita slaba, curcan si peste. Acestea se digera relativ usor in comparatie cu alte tipuri de carne. Vara, atunci cand apetitul, per ansamblu, scade si digestia este mai greoaie, reducem si carnea, indreptandu-ne in special spre carnea de peste si fructele de mare: pastrav, salau, dorada, ton – si mai rar, dar nu exclus – somonul, midii, calamar, caracatita. Toamna, cand temperaturile incep sa scada, reintroducem tipurile de carne din timpul primaverii. In anotimpul rece, iarna, atunci cand pentru unii dintre noi apetitul creste, satisfacerea unor pofte culinare nu trebuie sa fie tabu. Insa, mare atentie: consumul carnii poate determina aparitia kilogramelor in plus, in special daca vom consuma frecvent carne de porc si de oaie, pe care este bine sa le mancam de maximum doua ori pe saptamana.

 

Daca vrem sa ne pastram silueta si sa mancam sanatos, in ce combinatii putem servi friptura?

B.G.: Respectand cateva reguli esentiale, putem sa consumam carne intr-un mod sanatos. Se recomanda consumul carnii de pui, curcan, vita slaba si peste. Toate acestea insa nu se vor prepara prajite. Evitam, pe cat posibil, folosirea uleiului in prepararea carnii. Metodele indicate sunt: la gratar, la cuptor, prin fierbere sau la aburi. Referitor la combinatiile pe care le vom alege in farfurie alaturi de carne, excludem orezul si cartoful. Pentru a ne pastra silueta, carnea o putem combina doar cu legume si, de preferinta, la masa de pranz, nu seara.

 

Care este aportul zilnic de carne de care are nevoie organismul nostru?

B.G.: Carnea este o sursa importanta de proteine, vitamine si minerale, insa excesul de carne poate determina aparitia unor afectiuni nedorite, prin asimilarea de grasimi saturate. De exemplu, un barbat adult are nevoie de aproximativ 60 de grame de proteine zilnic, iar o femeie – de aproximativ 45 de grame. Tradus in cantitate de carne, se recomanda sa nu depasim 200 de grame de carne slaba intr-o zi, insa aceasta nu zilnic, deoarece, pe langa carne, dieta trebuie sa fie compusa si din legume si fructe. Ca nutritionist, recomand consumul a 200 de grame de carne slaba (pui, curcan, vita slaba, peste) o data la doua zile.

Citește continuarea articolului aici

foto Shutterstock

Mai multe articole