Ce diagnostic îngrozitor a primit un băiat despre care se credea că suferă de constipație

Un băiat despre care se credea că suferă de constipație a primit un diagnostic înfiorător din partea medicilor.

Sheena Harrad l-a dus pe Adam la spital când acesta începuse să se simtă rău din cauza a ceea ce părinții credeau că este doar o constipație. Femeia s-a alarmat când băiatul a început să plângă, acuzând dureri de burtă.

Adam avea doar doi ani la vârsta aceea, iar medicii i-au spus că trebuie doar să-l învețe să facă la oliță.

Câțiva ani mai târziu, Adam a fost diagnosticat cu ganglioneuroblastom – o tumoare intermediară, ce provine din țesuturile nervoase. Până să afle diagnosticul, Sheena nu a încetat să viziteze doctori peste doctori, iar toți i-au spus că băiatul nu are nimic. Adam începuse să acuze și dureri la nivelul picioarelor. La vârsta de 5 ani, în urma unui RMN, doctorii i-au dat cruntul diagnostic. Băiatul avea o tumoare canceroasă de 15 cm în stomac și o alta care îi înfășura coloana vertebrală.

„Are picioarele îndoite, nu va putea merge niciodată'

Adam a fost supus unei operații de 12 ore, pentru a-i fi îndepărtate tumorile din stomac și cea din jurul coloanei.

„A fost îngrozitor!’ Ce diagnostic crunt a primit o fetiță care acuza durei de burtă

Acum, în vârstă de opt ani, s-a întors la școală și se joacă cu prietenii săi.

Sheena, este mamă de cinci copii, casnică, din Coalville, Derbyshire.

„După operația de 12 ore, am primit un telefon și mi s-a spus că este urgent și că trebue să merg la spital – am crezut că este mort’, a spus ea. „I-au îndepărtat tumora la stomac, dar a mai rămas un pic pe coloana vertebrală care este încă monitorizat. Are picioarele îndoite, nu va putea merge niciodată. Adam trebuie să fie trimis la o clinică de coloană vertebrală. Nu va mai putea niciodată să meargă corect, dar iubește viața. Niciun obstacol nu este prea mare sau prea mic pentru el’. – a declarat femeia.

„Încă mai face vizite dese la spital pentru diverse analize. Am găsit un nod pe spate săptămâna trecută. L-am dus de urgență la doctor și am aflat că nodul se datorează faptului că șirea spinării este încă îndoită’. – a adăugat Sheena.

Foto – 123rf.com

Mai multe articole