Te-ai intrebat vreodata oare de ce mint copiii? Nu cred ca exista parinti care sa poata spuna ca nu s-au confruntat in cresterea si educarea copiilor cu perioade in care acestia au inceput sa minta. Este firesc ca acest comportament sa ii ingrijoreze pe parinti, chiar daca acest obicei face parte din evolutia normala a copiilor.
Cand ne referim la copii de varste mici avem de-a face cu termenul de fabulatie, perioada in care copiii aleg sa aduca modificari ale realitatii alimentati fiind de imaginatia lor debordanta.
Cand vorbim despre minciuna, ne referim la faptul ca cel mic este necesar sa cunoasca intai adevarul pe care doreste sa il ascunda de o alta persoana, pentru ca mai apoi sa vina cu varianta imaginata a aceleiasi situatii.
In jurul varstei de 6-7 ani, copiii ating maturitatea intelectuala necesara pentru a face diferenta dintre realitate si fictiune, motiv pentru care, cel mai probabil parintii se vor confrunta cu acest comportament al copilului in jurul acestei varste.
De ce mint copiii si ce ii motiveaza sa faca asta
De cele mai multe ori, motivul care il impinge pe copil sa apeleze la minciuna nu este evident, ceea ce determina parintii deseori sa apeleze la ajutorul unui psihoterapeut.
Teama de consecinte poate fi motivul cel mai frecvent intalnit. Copilul alege deseori sa inventeze scuze sau povesti pentru a reusi sa ascunda un comportament sau o greseala in privinta carora stie sau isi imagineaza ca parintii vor manifesta dezaprobare.
Teama copilului in aceasta situatie poate fi legata de dorinta de a nu-si dezamagi parintii, de a nu fi judecat, pedepsit sau de a nu suporta consecintele. Parintii care au tendinta de a-si certa imediat copiii sau de a-i pedepsi se confrunta cu acest tip de comportament mult mai des decat cei care aleg sa le vorbeasca copiilor despre repercusiunile unei situatii, sa ii chestioneze cu privire la ce i-a determinat sa actioneze intr-un fel, sa le ofere variante alternative de comportament explicand totodata avantajele si dezavantajele pentru alegerea fiecarei situatii in parte.
Teama de a dezamagi apare deseori la copiii exigenti fata de sine, care nu-si ofera dreptul de a gresi. Aceasta teama poate fi prezenta in cazul copiilor cu parinti care stabilesc standarde inalte in ceea ce priveste cresterea si educarea micutilor. Aceste standarde pot fi impuse atat in legatura cu un singur plan (planul scolar – daca ai o greseala pe caietul de teme, rupem pagina’) cat si pe mai multe planuri (familial, social). Cu cat se percep a fi mai departe de atingerea standardului impus de parinti (care cateodata poate genera aparitia unor noi standarde autoimpuse), cu atat mai mult copilul va incerca sa ascunda adevarul de parintii sai pentru a nu le pierde aprecierea.
Daca pana la varsta preadolescentei sau adolescentei, copilul s-a manifestat ca o structura dependenta, deschisa si transparenta fata de parintii sai, de acum, nevoia de autonomie poate genera aparitia minciunilor, care le permit celor mici sa-si creeze un spatiu al libertatii personale si senzatia ca reusesc sa scape tot mai mult de sub controlul manifestat de parinti. Copiii vor sa aiba propriile secrete si daca vor fi nevoiti sa minta pentru a le pastra, o vor face!
Acest comportament mai poate sa apara la copiii care au nevoia de a-i impresiona pe ceilalti. De regula copiii care traiesc cu aceasta nevoie, au o stima de sine scazuta si traiesc cu impresia ca nu le pot trezi interesul celorlalti decat daca impreioneaza sau epateaza. Astfel, minciuna, le permite sa-si creeze o viata mai interesanta, prin exagerarea reusitelor proprii pentru a se pune in valoare in fata celorlalti.
In cazul copiilor care nu au o relatie apropiata cu adultii de ingrijire primara si care nu manifesta o deschidere fata de acestia, minciuna ar putea reprezenta un fel de rebeliune impotriva parintilor, profesorilor sau a altor persoane care reprezinta o forma de autoritate in viata lor. Minciuna poate fi in acest caz o modalitate de afirmare a propriei individualitati.
Unii copii aleg sa minta in mod deliberat, pentru a scapa de anumite responsabilitati sau de constrangeri – unii copii aleg sa spuna ca nu au nimic de scris pentru a doua zi doar pentru a putea evita efectuarea temelor.
In cazul copiilor care duc o viata dificila si trista minciuna se cristalizeaza in jurul nevoii de a-si imbunatati realitatea, astfel ei au tendinta de a minti pentru a-si infrumuseta viata. De exemplu, un copil care face parte dintr-o familie modesta, care nu isi permite cheltuieli saptamanale alocate petrecerii timpului liber la locuri de joaca sau in excursii in afara orasului, va inflori povesti legate de multitudinea de activitati in diverse locuri pe care de fapt nu si le poate permite. Copiii ai caror parinti au relatie conflictuala, tensionata sau care s-au separat, pot povesti celorlalti despre viata minunata de familie pe care o traiesc. La acesti copii apare nevoia de a-si recrea o realitate, una acceptabila si linistitoare, realitate care deseori sugereaza o suferinta ascunsa.
Ce pot face parintii?
Chiar daca minciunile fac parte dintr-o etapa fireasca de construire a identitatii copilului, care, ajuns in perioada de preadolescenta sau adolescent, resimte tot mai pregnant nevoia de afirmare, este necesar sa ne ingrijoram atunci cand acest comportament nu mai are un caracter izolat.
Page: 1 2