Te urasc, vreau alta mamica, tu pleaca din casa asta!’
Varsta de patru-cinci ani nu este neaparat specifica spunerii lucrurilor suparatoare, dar este varsta de la care ele incep sa nu mai fie asa de usor digerate de catre parinti.
Pana acum, expresii de genul vreau alta mamica, tu pleaca din casa asta’, te urasc’, nu vreau sa fac asta, nu imi comanzi tu’ sunt primite cu un zambet amuzat: Vai, ce destept e! Auzi ce replici da!’.
Dar deja de pe la patru ani nu mai sunt asa de amuzante aceste replici, ele parca taie mai adanc si ne determina sa reactionam mai dur.
Dezvoltarea unor astfel de modalitati verbale de a-ti incerca nervii nu reprezinta altceva decat o parte a dezvoltarii lingvistice si comportamentale a copilului.
Ei nu spun aceste lucruri neaparat din convingere, ci numai ca sa testeze putin reactiile adultului sau pentru ca asa simt ei in secunda respectiva.
Cum ar trebui sa reactionam? Cu mult calm si invatand copilul sa fie asertiv, nu facandu-l sa isi inghita cuvintele.
Nu trebuie sa o luam personal. Copilul spune asta cand este foarte furios sau frustrat.
Cateva dintre cele mai frecvent intalnite modalitati verbale de a sfida adultul sunt nu te vreau, nu imi place de tine, nu te mai iubesc’ si variatiuni pe aceeasi tema – nu e corect, nu e drept’, tu nu esti seful meu, nu ma comanzi tu pe mine’, vreau asta si vreau acum!’, tu nu ma lasi niciodata sa fac nimic’ etc.
Sa vedem cum am putea reactiona mai eficient la aceste replici teatrale:
- Vreau acum!’ Cea mai buna reactie este tonul calm, care spune (in cazul in care chiar nu se poate) NU’, repetat o data, de doua ori la solicitarea repetata a copilului. Dupa care, o minunata ignorare. Nu mai raspundem nimic.Desigur, inainte de aceste nu-uri repetate se presupune ca i-am spus copilului, pe un ton calm, de ce nu se poate acel lucru. Ignorarea trebuie sa se mentina fie pana ii trece criza, fie pana constatam (daca suntem in loc public) ca ii deranjam prea mult pe ceilalti si plecam in tacere (in cazul parintilor) din acel loc.
- Nu esti tu seful meu! Nu vreau sa mananc orezul, doar carnita, nu ma comanzi tu pe mine!.’ Desi iti vine sa spui printre dinti: Facem pariu?!’, mai bine faci un pas imaginar inapoi si te gandesti ce nu a fost in regula in acel peisaj – poate am fost prea agresivi verbal sau, pur si simplu, copilul este in lupta pentru putere, vrea sa aiba controlul asupra situatiei.Pentru a evita astfel de situatii, este bine sa oferim intotdeauna unui copil care a intrat in lupta pentru putere (comportamental) macar doua alternative. Exemplu: Ce garnitura vrei azi la carnita – orez sau cartofi?’
- Nu ma lasi nicodata sa fac nimic!’. Aceasta replica vine in completarea uneia dintre multele
solicitari ale copilului – fie de a i se cumpara ceva, fie de a face ceva ce ii place (joc pe calculator etc.).Oglindirea sentimentelor functioneaza bine in acest caz, impreuna cu reformularea afirmatiei stiu ca esti nemultumit/trist ca lucrurile nu se intampla intotdeauna cum vrei tu, ca uneori nu te las sa faci lucruri, dar…’ si deschidem calea catre o discutie putin mai libera de incarcatura afectiva negativa a afirmatiei lui.Eventual, se negociaza putin situatia sau ne facem (cu calm) intelese motivele pentru care nu acceptam solicitarea copilului, de data asta.
- Hai, opreste televizorul/calculatorul, e timpul sa…’. Dar nu e corect…’. Asa este, nu e corect, si mie imi vine de multe ori sa spun asta, e foarte frustrant sa constat ca, in loc sa ma uit la emisiunea preferata sau sa ma odihnesc, trebuie sa fac mancare, sa spal sau sa merg la serviciu.Ce facem cand lucrurile nu ni se par corecte? Copilul probabil nu va sti ce sa spuna sau va da solutii amuzante de rezolvare a problemelor.
Sau va ceda si va face ceea ce trebuie. Poate reusim sa il invatam sa spuna in loc de nu e corect!’ o replica ce il va ajuta mai tarziu in viata: Am putea sa discutam putin despre asta?’.
- Te urasc/nu te mai iubesc/nu imi place de tine!’. Cred ca oricine se simte putin ranit de aceste cuvinte spuse de propriul copil. De multe ori, ne vin pe buze cuvintele: gaseste-ti alta mama, atunci!’.Dar mai bine nu. Mai degraba: imi pare rau ca te-am suparat si iti multumesc ca ai simtit nevoia sa impartasesti aceste ganduri cu mine’ (de obicei ii blocheaza, pentru ca nu mai stiu ce sa creada…).
Arata-i copilului ca ii intelegi sentimentele
Prin aceste expresii care ne calca pe nervi, copilul isi testeaza limitele, vrea uneori sa raneasca in aceeasi masura in care el se simte ranit, vrea sa vada cat de multa dragoste aveti pentru el sau cat de mult control ii permiteti sa aiba asupra voastra.
O atitudine calma, plina de intelegere la adresa sentimentelor lui este cea mai buna pentru ca, sa fim seriosi, si noi la varsta lui am gandit sau poate am spus aceleasi lucruri! {i poate si mai tarziu. Nu cred ca ne-ar fi placut ca ceilalti sa reactioneze fata de noi asa cum ne vine noua uneori sa reactionam fata de copilul nostru.
El trebuie sa stie ca noi ii intelegem sentimentele, nu ca le acceptam, si ca oricand poate sa isi modifice modul in care reactioneaza (comportamentul), sa il faca mult mai eficient pentru a obtine ceea ce doreste. Nu este nevoie sa foloseasca cuvinte mari pentru asta.
Text: Cristiana Haica; Foto: 123rf.com