Ce papam in primul an

Niciun subiect de conversatie intre mamicile incepatoare nu este mai interesant decat meniul bebelusului. Cati copii, atatea situatii si cate mame, atatea pareri.

Faceti un mic experiment: plimbati-va cu cel mic timp de o ora in parc si trageti cu urechea la conversatiile dintre mamici. Daca aveti la indemana un caiet si-un pix sau, mai bine, un reportofon, in 60 de minute va alegeti cu o multime de retete delicioase si suficiente meniuri cat sa hraniti copilul pana ajunge la majorat.

Sa fiu sincera, ca mama care, din motive obiective, mi-am alimentat copilul in primele luni cu lapte de soia, muuuulti, muuulti morcovi fierti si „combinate intregi de carne de pui, subiectul „alimentatie in primul an a fost intotdeauna cam delicat.

Noi nu ne-am incadrat niciodata la nicio etapa – de la cereale fara gluten am sarit direct la fripturi, dar asta mult dupa primul an. Dar tocmai pentru ca fiecare mililitru de lapte baut era o victorie si fiecare gram in plus pe cantar motiv de sarbatoare in familie, subiectul „alimentatie mi-este extrem de familiar si va impartasesc si voua ce am aflat.

Primul lucru care se poate spune cu certitudine despre alimentatia bebelusilor este ca… nimic nu e previzibil. Momentul cand alimentele vor intra in meniu poate sa nu coincida cu cel pe care-l cunoasteti voi din teorie, de la pediatru si alte colege mamici.

Pe scurt, in primul an, un bebelus sanatos va manca lapte (de la mama sau din cutie) si o multime de piureuri, legume, fructe, supe strecurate si pasate, oua si peste, dar asta doar cand si daca va vrea el.

Dar sa recunoastem: nici meniul ales in final si nici cantitatea nu depind intotdeauna de „bucatar. Exista totusi niste praguri in dezvoltarea copiilor, pe care pediatrii pe iau in considerare in elaborarea strategiei alimentare. Dupa patru luni, cand bebelusul sta in fund si nu mai scuipa din gura tot ce nu este lichid, va puteti gandi la diversificare.

Ofera-i bebelusului tau hrana de calitate: cand alaptezi, ai grija ce mananci tu, iar mai tarziu alege tot ce este proaspat.

Primul pe lista
Pe la sase luni, ar deveni cam obligatoriu sa introduceti si alte alimente in meniu: rezervele lui de fier devin insuficiente, iar laptele matern singur nu mai poate suplini cererea pentru un organism in crestere.

Orezul este, de obicei, primul introdus in meniu, diminuandu-se astfel riscul aparitiei de alergii. Initial, se amesteca doar o masura de cereale in biberonul cu lapte matern sau formula, apoi compozitia se poate ingrosa (tetina trebuie sa aiba orificiu pentru hrana solida).

In acest stadiu, cerealele suplimenteaza laptele, nu il inlocuiesc. Apoi, bebelusul face cunostinta cu legumele si fructele. Micii vegetarieni vor degusta mai intai legume, care i se vor oferi in cantitati mici – o lingurita sau doua, initial -, apoi, cateva linguri pe zi.

Cand s-a imprietenit cu legumele e momentul pentru fructe. Nu adaugati zahar si verificati bine etichetele, daca optati pentru variantele din comert, care au avantajul ca sunt gata preparate, au formule imbogatite cu vitamine si minerale si sunt realizate din ingrediente atent selectionate.

Dupa sapte luni, micutul tau nu se va mai multumi cu mancaruri moi. Ar simti nevoia sa isi probeze dintisorii, care apar incet-incet pe ceva materiale mai dure. Bucatele mici de legume (fierte putin inainte) pot constitui o masa delicioasa si o noua provocare.

Atentie insa: multe alimente prezinta „pericol de inec. Pana la varsta de zece luni, poti experimenta piureuri si combinatii de legume, fructe si carnita. Nu te gandi ca un adult nu ar manca niciodata asa ceva – la aceasta varsta, bebelusii accepta gusturi noi cu oarecare usurinta.

Page: 1 2

Mai multe articole