Cum să-l ferești de boala Lyme

Descoperită în 1975 și denumită după un oraș aflat în Connecticut, boala Lyme a devenit îngrijorător de frecventă în ultimii ani. Uite ce să știi despre boala Lyme, cum să te ferești de ea, să o diagnostichezi și să o tratezi.

 

Boala Lyme este provocată de Borellia burgdorferi, care se transmite la oameni atunci când o căpușă infectată mușcă un om. Este suficient să ieși la un picnic pentru ca o căpușă ascunsă în iarbă să te ‘agațe’, și cu cât este mai tânără, cu atât mai greu de găsit este și poate transmite cu mare ușurință bacteria care provoacă boala Lyme.

 

Boala Lyme este foarte dificil de diagnosticat, primele manifestări putând apărea la zile, săptămâni, chiar luni după infecție. Simptomele varizază – de la o erupție roșie în jurul mușcăturii, febră, durere de cap, amorțeală și senzația de slăbiciune a mușchilor faciali, ganglioni umflați până la dureri articulare, probleme ale sistemului nervos și chiar probleme cardiace.

 

Cum poți să-ți ferești copilul de boala Lyme:

  • dacă mergi prin pădure, rămâi pe poteci – căpușele preferă zonele cu iarbă înaltă.
  • folosește un spray special împotriva căpușelor (se găsesc mai multe variante în farmacii, inclusiv remedii naturiste – ulei esențial de eucalipt sau lămâiță)
  • ‘inspectează’ amănunțit copilul după fiecare ieșire la iarbă verde. Dacă descoperi vreo căpușă trebuie să o înlături imediat, cu ajutorul unei pensete, de preferat, astfel încât să te asiguri că iese toată (corp și cap) din piele.
  • nu neglija tratamentul de deparazitare al câinelui – dacă deții unul. Soluțiile anti-căpușe trebuie aplicate lunar.

foto Shutterstock

Mai multe articole