Foarte multi dintre noi o stim pe Clotilde Armand, insa despre ea nu se cunosc foarte multe detalii. Povestea ei si a familiei este una cu adevarat tragica.
Clotilde este maritata cu matematicianul Sergiu Moroianu si au avut impreuna patru copii. Insa viata lor nu a fost nici pe departe una usoara, celor doi murindu-le doi copiilasi la varste foarte fragede.
Clotilde Armand a dezvlauit in cartea „Am ales Romania. Povestea mea’, ca a mai avut doua fete, Ondine si Clara. Micuta Ondine a murit din cauza sindromului mortii subite la sugar, o lovitura teribila pentru Clotilde si sotul ei.
„Ma intorc la Ondine. Cand a murit, am crezut ca va fi sfarsitul perioadei fericite din viata noastra, sfarsitul tuturor ambitiilor pentru mine si pentru Sergiu. Adica mi se parea ca lovitura sortii e asa de mare, ca nu ne vom reveni niciodata. Asa eram convinsa. Evident, trebuia sa continuam sa traim, pentru ca ii aveam pe ceilalti copii ai nostri, dar credeam ca nu vom putea fi fericiti si plini de energie din nou. Imi amintesc precis sentimentul meu de atunci: cel de datorie fata de copiii nostri, aici si acum, intr-un prezent inghetat, si nimic altceva, adica un gol imens, complet, fara speranta si fara nici un alt orizont’, a scris Clotilde.
La urmatorii copii, Clotilde si sotul ei si-au luat masuri de precautie, nu suportau nici macar gandul ca ar mai putea pierde inca un copil.
Cand copilul atingea un an, iar amandoi eram niste fantome, ne hotaram sa ne oprim, pentru ca statisticile spuneau ca pericolul trecuse si copilul era salvat’, a marturisit Armand, citata de stirilekanald.ro. Dramele nu aveau sa se opreasca aici.
Totusi, tragediile din viata lor nu au incetat, inca o lovitura extrem de dureroasa, peste care nu credeau ca este posibil sa treaca, a intervenit in viata lor. Fetita in varsta de 10 ani, a fost lovita de un motociclist, pe trecerea de pietoni, ambii murind pe loc.
Dupa accident, mult timp am negat realitatea. Apoi, m-am gandit ca avem o parte din familie pe pamant si o parte in ceruri, o parte care ne asteapta si pe noi. M-am gandit ca ne vom ruga mult si prin rugaciune, prin impartasanie, prin mintea noastra vom fi mereu impreuna si va fi ca inainte. Vom vorbi cu ea asa, normal, in viata de zi cu zi. La inceput voiam sa-i pun masa Clarei cu noi si imi amintesc cat de mult am suferit si am plans cand Sergiu a refuzat categoric sa-i pun pantofii sub bradul de Craciun. In amintirea Clarei, dau fiecarui copil cate un lucru de-al ei, pentru ca asa facea ea: dadea cadouri tuturor', a incheiat Clotilde Armand povestea tragica a familiei sale.