39 de copii din Iași, confirmaţi pozitiv cu COVID-19

baiat

39 de copii din două centre de plasament au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus.

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, Ion Florin a declarat, pentru Agerpres, că rezultatele analizelor efectuate de DSP au confirmat infectarea a 39 de copii din cei 67 câţi sunt în Centrul rezidenţial „Sf. Nicolae' din Paşcani şi Centrul rezidenţial din Verşeni.

Citește și: Un bebeluș de 13 zile, fără probleme de sănătate, a murit de COVID-19

Copiii din cele două centre au fost testaţi după ce, în cursul săptămânii trecute, 16 angajaţi au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19, 11 de la Centrul „Sf. Nicolae' de la Paşcani şi cinci de la Centrul din Verşeni.

„Copiii au vârste între 7 şi 14 ani şi sunt asimptomatici. Sunt 21 de copii infectaţi de la Centrul rezidenţial „Sf. Nicolae' din Paşcani şi 18 de la modulele familiale din Verşeni. Evaluăm situaţia împreună cu reprezentanţii DSP şi luăm măsurile care se impun', a precizat directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

sursa foto – 123rf.com

Mai multe articole