UPDATE | Ministerul Educației face verificări în cazul elevului din Pitești, diagnosticat cu ADHD. Plângere penală împotriva părinților

UPDATE 24.10  Ministerul Muncii și cel al Educației au demarat o anchetă după ce elevii școli din Pitești au refuzat timp de trei zile să intre la ore, afirmând că nu se simt în siguranță din cauza colegului lor, care i-ar fi amenințat în repetate rânduri cu acte de violență. Protestul copiilor a fost susținut de părinți.  Concluzia a fost că elevul va fi supus unei examinări medicale de specialitate.

„După o analiză a tuturor informațiilor legate de acest caz și după consultarea părinților elevului, s-a convenit ca acesta să efectueze în zilele următoare un consult medical de specialitate, urmând ca pe parcursul acestei perioade să beneficieze de scutire medicală de la orele de curs. Numai după realizarea acestor investigații medicale, coroborate cu rezultatele evaluărilor psihologice, specialiștii vor putea stabili dacă elevul își va putea continua studiile în învățământul de masă sau se va apela la o altă formă de învățământ, respectiv învățământul special sau învățământul la domiciliu’, se arată într- un comunicat al Instituției prefectului Argeș.

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) a anunțat, de asemenea, că a depus o plângere penală în acest caz, împotriva părinților care au incitat la ură și șantaj.

„CEDCD a depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru infracțiunile de șantaj și incitare la ură sau discriminare, conform prevederilor Codului penal, împotriva a patru părinți care au înțeles să își folosească propriii copii și colegii acestora ca instrumente de ură împotriva unui copil cu dizabilități’, se arăta într-un comunicat al CEDCD.


Mai multi elevi din clasa a VII-a au protestat in fata scolii, insotiti de parinti si au refuzat sa intre la cursuri pana ce un coleg de-al lor, diagnosticat cu ADHD nu este transferat la o alta scoala.

Atat conducerea scolii cat si Inspectoratul Scolar au declarat ca elevul in cauza poate fi integrat in comunitate si ca pana la solutionarea acestei probleme, toti copiii care refuza sa intre la ore, vor primi absente nemotivate.

„Trebuie să-l integrăm, noi trebuie să-l primim la şcoală, să-l educăm. Drept urmare, orele s-au ţinut şi ieri şi azi şi s-au pus absenţe pentru elevii care nu au venit la ore.’ – a declarat pentru Digi24, Alin Vlad, directorul Scolii nr. 16, din Pitesti.

Acesta a mai subiliniat faptul ca la fiecare 10 absente nemotivate, copiilor li se va scadea nota la purtare.

Copiii il acuza pe colegul lor ca este agresiv atat fizic cat si verbal.

Baietelul diagnosticat cu ADHD merge la psiholog si: „În momentul actual nu prezintă o întârziere în dezvoltarea cognitivă. În opinia mea, minorul nu prezintă un pericol social.’ a declarat psihologul Narcis Sima.

„Respingerea este trăită cu multă tristeţe, cu multă agresivitate în interior, cu tensiune, cu sentimentul de nedreptate. În cazul copiilor cu ADHD, acest dezechilibru este trăit mult mai intens.’ a declarat si Irina Gruia, un alt psiholog.

„Din păcate, nu toţi profesorii au competenţele necesare pentru a gestiona astfel de situaţii, şi pentru a gestiona într-un mod cât mai pedagogic şi firesc cu putinţă integrarea copiilor în învăţământul de masă. Pentru că trebuie spus foarte clar: aceşti copii trebuie să îşi găsească locul într-o clasă.’ a declarat pentru Digi24 Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei

Sursa: www.digi24.ro
Foto: Captura video

Mai multe articole