Părinţii îngrijoraţi că la vârsta de 2-3 ani copilul lor nu vorbeşte sau abia spune câteva cuvinte consultă medicul de familie sau pediatrul. Uneori, medicii îi liniştesc spunându-le să mai aştepte, căci fiecare copil are un ritm propriu de dezvoltare şi de achiziţii, inclusiv în ceea ce priveşte limbajul.
Forumurile frecventate de mămici oferă deseori aceeaşi soluţie: părinţii să aştepte; la un moment dat copilul va vorbi. Din păcate, lucrurile nu se petrec întotdeauna aşa.
Dacă parintele este îngrijorat cu privire la dezvoltarea limbajului şi a comunicării, cea mai indicată este o vizită la logoped, pentru o evaluare şi câteva recomandări.
În unele cazuri, o singură vizită este suficientă. Părintele primeşte indicaţii şi idei despre cum să îşi ajute copilul să vorbească. În alte cazuri este nevoie de un plan terapeutic.
Cu cât consultarea logopedului se realizeză mai devreme, cu atât recuperarea are loc într-un timp mai scurt şi fără urmări negative asupra copilului şi familiei.
Multă vreme percepţia socială asupra logopedului a fost aceea că el corectează doar vorbirea şi, de aici, cutuma că logopedul intervine după vârsta de 4 ani.
Rolul principal acesta este, însă logopedul cunoaşte şi aplică metode de stimulare a limbajului, de emitere a sunetelor, de comunicare alternativă acolo unde situaţia o cere.
Pe lângă întarzierea în devoltarea limbajului, părinţii se pot adresa logopedului atunci când copilul nu emite un sunet sau când înlocuieşte sunetele în vorbire.
Cel mai adesea este afectat sunetul „r'. Dacă situaţia se prelungeşte până la debutul şcolarităţii, urmările acestor tulburări de vorbire se vor răsfrânge şi asupra scris-cititului.
Sunt însă copii care în perioada preşcolarităţii nu manifestă probleme din punct de vedere a pronunţiei, dar care prezintă tulburări de citit-scris sau chiar de calcul atunci când merg la şcoală.
În acest caz, intervenţia se impune pentru evitarea eşecului şcolar şi este de durată.
Citeşte mai multe aici
Foto: shutterstock.com