Ceea ce mi-a atras atentia atunci a fost o familie de nordici, foarte potriviti cu standardul rasei – inalti, atletici, blonzi si cu figuri blande si politicoase. Familia avea doi copii, doi ingerasi.
Nu puteai sa-ti dezlipesti privirea de la ei, cu buclele lor blonde si cu privirea plina de inocenta. Fetita trebuie sa fi avut cam zece ani.
Insa punctul de atractie maxima era baietelul – nu cred ca avea mai mult de patru ani, iar privirea lui smechera atragea ca un magnet simpatia intregii comunitati de pe punte.
M-a uimit faptul ca baietelul explora nestanjenit spatiul puntii. Nu se auzeau strigatele disperate si isterice ale mamei si nici paternul „stai-cuminte-ca-daca-nu-te-pleznesc.
Copilul rasfatat – Micul luptator
La un moment dat, micul Eric sau Sven incepu sa cotrobaiasca prin arsenalul sau de jucarii; scoase victorios o bata de baseball. Privirea angelica a pruncusorului se transforma intr-o secunda, iar lucirile machiavelice ale ochilor lui ma anuntara ca o sa asistam la un spectacol pe cinste.
Manat de o pornire belicoasa, pustiulache incepu sa isi croiasca drum printre picioarele adultilor de pe puntea vasului, imaginandu-si probabil ca fiecare rotula a genunchilor este o minge de baseball numai buna de lovit.
Partea cea mai copioasa putea fi vazuta in ochii adultilor. Acestia erau plini de bunavointa, pana in momentul in care o incasau zdravan, cand bucuria din ochi se transforma in surpriza si durere.
Nimeni, insa, nu a intervenit sa-i opreasca eroului drumul sau printre balauri. Parintii au incercat sa-l admonesteze timid, dar, sa nu uitam, pluteam pe Marea Nordului, iar acolo drepturile copilului sunt sfinte…
Interpretarile situatiei
Gandeste-te cum ai interpreta o asemenea scena, chiar cincisprezece ani mai tarziu, daca ai transborda-o intr-un cadru romanesc. In Intercity-ul Bucuresti-Cluj, spre exemplu, la mijlocul vagonului, acolo unde scaunele sunt aranjate la comun.
Ai emite, oare, o judecata legata de un asemenea copil (si, implicit, de parintii lui)? Eu cred ca da. In 1990, eu am fost uimit de faptul ca micutului nu i se interzicea nimic. Ca, aparent, nici o regula sociala nu parea sa functioneze pentru el si ca nici un adult din jur nu indraznea sa cracneasca.
Nu trebuie sa intelegi din asta ca acuz sistemul nordic de crestere a copiilor. Protectia drepturilor acestora, precum si intregul sistem educativ sunt exemplare si mai avem multe de invatat pentru a ajunge acolo.
Ceea ce am povestit este insa un exemplu anecdotic al excesului de permisivitate si de principii educative pozitive care nu sunt dublate de o transmitere ferma a unor reguli.
Ai fost rasfatata in copilarie?
Sunt convins ca nu este usor sa fii parinte, iar un lucru de zece ori mai greu este sa NU ii cedezi propriului copil. Stiu ca uneori te gandesti ca tu nu ai fost rasfatata de nimeni, ca ai avut o copilarie in care te-ai lovit si de privatiuni.
Si ca vrei ca propriul tau copil sa traiasca mai liber si mai fericit. Inseamna, insa, aceasta sa-l rasfeti neconditionat? Esti perfect constienta de riscurile pe care ti le asumi? Banuiesc ca raspunsul ar fi al unei „masuri in toate, inclusiv in rasfat. Dar ce inseamna acela un rasfat moderat? Esti pregatita sa raspunzi la intrebare, facem fifty-fifty sau iti suni un prieten?
Copilul rasfatat si parintii lui – portret-robot:
Rasfatul prin capitulare. Exista copii si copii. Unii dintre ei sunt (sau, mai degraba, invata sa devina) atat de fermecatori, incat nimic nu le va putea rezista. Multi copii ajung sa invete care sunt cheile sufletului adultilor.
Ajung sa exerseze si sa devina experti in mutre irezistibile, in priviri ucigatoare si in implorari categorice care topesc rezistenta oricarui adult din jur. Acestia, fie ei parinti, bunici, matusi sau vecini, ajung sa capituleze in fata dorintelor odraslelor.