Licență, doctorate, interviuri? Fleacuri! Nimic nu se compară cu momentul în care copilul tău spulberă, cu un zambet inocent, toate sfaturile înțelepte despre limite și autoritate. Cum impui o regulă? Ce efecte au sancțiunile asupra copiilor noștri? Cum îi pedepsim corect?

Dan are cinci ani. Mama lui povesteste: „Nici nu apucam sa spun bine «n-ai voie», ca incepea scandalul. Mi-era si rusine sa-l mai iau cu mine in vizite sau plimbari. De la varste foarte mici, copiii aud cuvantul „nu pus in fata multora dintre initiativele lor de explorare sau dorintelor lor. Lipsa de experienta, capacitatea redusa de intelegere a explicatiilor ii fac sa accepte foarte greu un refuz al parintilor. „Pur si simplu nu stiu cum sa-i mai spun ca n-are voie sa umble la prize, la firele de la calculator sau televizor, spune Andreea, mama unui baietel de trei ani.

Interdictiile si normele navalesc toate din primele luni de viata, limitandu-i, la prima vedere, nevoile si do­rintele. Care este atunci rolul lor benefic? „Una dintre functiile cele mai importante ale parintelui este a­ceea de a impune copilului o serie de limite menite sa protejeze fiinta vulnerabila si lipsita de experienta pa­na in momentul in care ea va fi capabila sa o faca singur. Aceste limite tin in principal de pro­­tectie si de socializare, spune Anca Li­han­ceanu, psiholog clinician specialist.

Fa distinctia intre capricii si nevoi

Nevoile firesti ale oricarui copil – acelea de a explora si experimenta din primii ani de viata, de a intelege mecanismele lucrurilor si legatura ca­u­za-efect, nevoia de a crea le­ga­turi cu cei de o varsta si de a apar­tine astfel generatiei sale – pot fi tot atatea motive firesti pentru care fiul sau fiica ta sa incerce sa incalce regulile. E firesc ca orice limita sa nasca in copil o frustrare reala. La fel de fireasca este si reactia de revolta in fata lor. „Limitarea se constituie pentru el ca un obstacol in calea satisfacerii unei nevoi sau dorinte. Numai un copil aflat in inconstienta nu are nevoi si dorinte, spune An­ca Lihanceanu.

„De fiecare data cand ii aduceam aminte de teme, incepeau bombanelile si negocierile: sa se mai joace un pic, sa mai vada inca un desen animat, marturiseste Carmen, mama Adrianei, noua ani. Este o secventa cunoscuta oricarui parinte, nu-i asa? Orice regula impusa are efect benefic doar daca ea ajuta la implinirea unei nevoi reale, la adaptarea la mediu, societate, la formarea autocontrolului, la dezvoltarea armonioasa a copilului.

„O distinctie importanta, pe care toti parintii trebuie sa invete sa o faca la un moment dat, este a­ceea dintre nevoia reala si dorinta sau capriciu. Acestea din urma pot, si chiar trebuie, sa fie limitate; nevoia insa – niciodata, explica Anca Lihanceanu.

Cum creezi o regulă

Si totusi, in ce fel ii poti spune „nu copilului tau astfel incat sa fie respectat? Evident, nu exista o reteta ideala, doar ingrediente obligatorii: comunicare, intelegere si rabdare.

„Este important, in primul rand, ca regulile sa fie precizate clar copilului. Orice modificare a lor trebuie sa-i fie comunicata acestuia. Apoi, e important ca ele sa nu fie utilizate in functie de starea emotionala a parintilor. Cea mai frecventa gre­seala educationala pe care o fac pa­rintii este ca nu aplica consecvent aceste reguli – oricare ar fi ele –, asa incat copii sunt bulversati si nu re­u­sesc sa isi con­struiasca un sistem de valori clar. Aceasta inconsecventa poate duce la dezechilibre emotionale, detaliaza Roxana Stoica, psiholog pentru copii, formator in programe de educatie pentru parinti.

Dis­­­cursul parintelui trebuie sa fie lip­sit de ambiguitate: de exemplu, in loc de „as dori sa te intorci inainte de miezul nop­tii, e de preferat „iti cer sa fii aici inainte de miezul noptii. Intonatia, privirea si gesturile trebuie sa se potriveasca in acest sens. Sa spui „iti interzic sa iesi cu aceeasi voce cu care spui „iti propun sa ramai cu noi ori sa zambesti in timp ce spui „ceea ce ai facut este periculos – inseamna sa faci ca atentionarea ta sa-si piarda orice credibilitate. Ne­maistiind daca are de-a face cu o do­rinta, o rugaminte sau un ordin, copilul este neascultator fara sa-si dea seama si se va simti pedepsit pe nedrept. Ceea ce, pe termen lung, il poate arunca intr-o con­fuzie, cu ur­mari neplacute.

De fiecare data cand ii trasezi copilului tau o regula, este bine sa-i precizezi si care vor fi consecintele, evident, benefice, ale respectarii ei: de pilda, „daca vei face curat in camera, vei putea sa-i inviti pe prietenii tai la ti­ne; sau: „daca iti vei face temele corect, vei avea timp sa te joci mult mai mult.

Cum să negociezi

„In principiu, regulile se negociaza cu copilul in momentul in care el isi poate asuma responsabilitati si are constiinta ca se poate pune in pericol prin deciziile sale. Incepand cu varsta scolara, acest lucru este posibil. Toate regulile pe care parintii le stabilesc pentru a evita riscuri vitale pentru copil nu sunt negociabile. De exemplu, vizitele periodice la medic nu se negociaza, la fel ca si utilizarea in exces a focului sau a televizorului ori mersul pe role fara e­chi­pamente de protectie adecvate, sugereaza psihologul Roxana Stoi­ca.

Trebuie sa fii prevenit; nici nu stii in cate feluri, care mai de care mai ingenioase, poate un copil sa in­cal­ce, sa amane, sa evite sau sa rastalma­ceasca o regula. Asa ca la negociere pleci ca la lupta: inarmat pana-n dinti cu fermitate, explicatii scurte si simple, minimum de conce­sii, ma­xi­mum de efecte pozitive. Si un strop de talent de manipulare: „Da­ca iti faci repe­de ordine in bi­rou, te las sa ma ajuti la pregatitul mancarii. Astfel, o responsabilitate o poti transforma intr-o recompen­sa. „Prin negociere, copilul este sus­tinut sa ia de­cizii si sa isi asume responsabilitatea lor. Este de preferat ca regulile sa nu se transforme in interdictii, spune psihologul Roxana Stoica, ci, mai curand, in orientare catre alternative pozitive.’

Și dă-i și lupta cu „nu-ul tău și „da-ul lui

Evident, vine si proba de foc: copilul tau n-aude cand ii spui „n-ai vo­ie. Atunci, in primul rand, ti-aduci aminte cat de mult il iubesti, contrar impulsului tau de a-l lasa la bunici, pentru o perioada mai lunga. Apoi, aduci in discutie sanctiunile.

Dar educatia nu este o relatie de seductie! Educatia se bazeaza pe un sistem de reguli care trebuie sa-i permita copilului sa in­teleaga diferenta dintre ce este permis si ce este interzis si, prin in plan mai general, diferenta dintre bine si rau. Or, o regula nu este cu adevarat re­gula daca nu e combinata cu o san­ctiune, in cazul nerespectarii ei. Dar, daca sanctiunea este gestul prin care parintele reafirma regula, se subintelege ca aceasta regula a fost stabilita in pre­a­labil ca fiind obligatorie.

Ei, bine, aceasta noua etapa naste, evident, intrebarile ei: cat si mai ales cum sanctionez? Care e masura justa? Oare nu-i fac rau daca il pedepsesc?

Perioada copiilor-regi

Cuvantul „pedeapsa suna rau: aceste urme de autoritarism ne a­runca inapoi in timp cu cateva dece­nii, cand bataile, palmuirile si chiar loviturile de curea erau date aproape fara niciun motiv. Aceasta era e­du­ca­tia severa, mostenire a u­nei traditii seculare ce nu-i acorda co­pilului niciun drept, ci numai datoria de supunere oarba.

Din acel moment, generatii de specialisti au evidentiat influenta atentiei parentale asupra functionarii psihice si afective a copilului. Noua generatie de parinti vrea sa gaseasca un echilibru intre dialog, negociere si sanc­tiune, remarca psihologii. Ei au asimilat utilitatea dialogului in e­du­ca­tie, insa recunosc, de asemenea, nevoia de a sti sa impuna limite, fara de care copilul ar putea deveni despotic.

Freud este primul care a insistat a­supra „nevoii de pedeapsa re­simtita de copilul con­stient de faptul ca a gresit. Daca nu autoritatea parentala este cea care aplica sanctiunea, copilul risca sa-si asume propria raspundere, mai ales prin mijloacele indirecte de autopedepsire (renuntari voluntare, comportament riscant, anorexie, mutilari…) care vor avea con­secinte grave in formarea si viata viitorului adult.

Greșeli și pedeapsă

Sa educi inseamna sa-l faci pe copil responsabil. Asadar, cele mai bune pedepse vor fi, intotdeauna, cele care vor servi acestei responsabilizari.

„Este important ca ea sa fie proportionala cu greseala copilului, sa fie consistenta si previzibila (pen­tru ca rareori o pedeapsa isi atinge scopul de la bun inceput) si sa fie clar legata de comportamentul copilului. O pedeapsa prea blanda sau prea as­pra, care uneori este aplicata, alteori nu, sau care este aplicata din senin, fara nicio explicatie sau fara nicio indicatie a modului – diferit – in care parintele ar dori ca fiul/fiica sa se comporte pe viitor – sunt tot atatea exemple de erori educative, con­damnate la ineficienta, spune psihologul Anca Lihanceanu.

citește continuarea aici

foto Shutterstock